COMUNICAT DE PRESĂ 22.10.2014

Timp de lectură: 4 minute

SERVICIUL RELATII MASS-MEDIA                                                                                 Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

Nr: 7/3/322/22.10.2014

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

CFR SA închiriează 29 de secţii de cale ferată neinteroperabile

 

Bucureşti, 22 octombrie 2014

 

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA organizează joi 23 octombrie 2014, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), licitaţie publică cu strigare pentru închirierea a 29 secţii CF (1.016,2 km), care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile.

 

Dacă până în prezent secţiile de cale ferată erau licitate grupat, începând cu luna octombrie, operatorii de transport feroviar licenţiaţi vor putea depune oferte pentru una sau mai multe secţii neinteroperabile.

 

Ofertele depuse se vor deschide joi, 23 octombrie 2014, la ora 10.00, la sediul Bursei Române de Mărfuri, persoanele juridice interesate să participe la licitaţie putând depune documentaţia până în ziua derulării procedurii, la ora 09.00. Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare.

 

Cele 29 de secţii de cale ferată neinteroperabile care se vor licita joi, 23 octombrie 2014, la BRM, se află pe raza sucursalelor regionale de cale ferată Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.

 

Sucursala Regională CF Bucureşti – 6 secţii neinteroperabile

Ploieşti Vest – Târgovişte Nord – Fieni – Pietroşiţa

Diţeşti – Gura Palăngii

I.L. Caragiale – Diţeşti – Moreni

Ploieşti Nord – Măneciu

Câmpina – Cămpiniţa – Telega

Ploieşti Sud – Armăşeşti

 

Sucursala Regională CF Craiova – 1 secţie neinteroperabilă

Bradu de Sus – Bradu Rafinărie – Pârvu

 

Sucursala Regională CF Timişoara – 3 secţii neinteroperabile

Caransebeş – Bouţari

Haţeg – Subcetate

Oraviţa – Anina

 

Sucursala Regională CF Cluj – 4 secţii neinteroperabile

Câmpia Turzii – Turda

Ilva Mică – Rodna Veche

Botiz – Bixad

Baia Mare – Baia Mare Nord

 

Sucursala Regională CF Braşov – 2 secţii neinteroperabile

Chileni – Voşlobeni

Sebeş Alba – Petreştii de Pădure

 

Sucursala Regională CF Iaşi – 6 secţii neinteroperabile

Dorneşti – Gura Putnei – Putna

Dornişoara – Floreni

Gura Humorului – Dărmăneşti

Crasna – Huşi

Zorleni – Fălciu Nord

Piatra Neamţ – Bicaz

 

Sucursala Regională CF Galaţi – 4 secţii neinteroperabile

Făurei – Tecuci

Mărăşeşti – Panciu

Comăneşti – Moineşti

Făurei – Urziceni

 

Sucursala Regională CF Constanţa – 3 Secţii neinteroperabile

Slobozia Veche – Ţăndărei

Medgidia – Tulcea Oraş

Medgidia – Negru Vodă.

 

“Ne aşteptăm ca operatorii de transport să sprijine menţinerea transportului feroviar pe aceste secţii neinteroperabile, mai ales că din această lună nu mai există obligativitatea de a licita minimum o grupă de secţii, ei având acum posibilitatea să participle la licitaţie doar pentru o secţie de cale ferată”, a declarat Macarie MOLDOVAN, director general al CFR SA.

 

CNCF “CFR” SA are posibilitatea să ofere în regim de închiriere – prin licitaţii publice la Bursa Română de Mărfuri -, secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici, conform prevederilor HG 643/2011. Operatorii economici, desemnaţi câştigători, sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative. Prin programul de închiriere a secţiilor de cale ferată neinteroperabilă, CFR SA respectă unul dintre angajamentele asumate în faţa organismelor internaţionale.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content