COMUNICAT DE PRESĂ‚ 23.07.2009

Nr. 1/2/282/23.07.2009

 

 

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că, în perioada caniculei circulaţia trenurilor se desfăşoară cu limitări de viteză cuprinse între 60 – 100 km/h pentru trenurile de călători şi 50 – 70 km/h pentru trenurile de marfă. Din cauza temperaturilor foarte ridicate în aer, la nivelul şinei se înregistrează temperaturi care pot depăşi 50 de grade C.

În timpul zilei, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă cu 20 – 30 km/h, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă. Din această cauză se înregistrează întârzieri în traficul feroviar.

Pentru asigurarea unui grad de siguranţă sporit, personalul de întreţinere a căii ferate efectuează, în această perioadă caniculară, revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară (însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină, etc.)

Menţionăm faptul că, în perioada de caniculă, temperaturile înregistrate la nivelul şinei pot ajunge până la 58 de grade C. Reducerea vitezei de circulaţie, în anumite intervale de timp, în care temperaturile depăşesc limitele normale este o măsură  aplicată de toate administraţile de cale ferată.

Întârzierile medii înregistrate de trenuri se încadrează între 20 şi 40 de minute.

Reducerea vitezelor de circulaţie are ca şi consecinţă directă producerea de întîrzieri şi pe această cale ne cerem scuze publicului călător pentru disconfortul produs. 

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content