COMUNICAT DE PRESĂ 24.08.2014

Timp de lectură: 2 minute

Serviciul Relatii Mass-Media                                                      Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR: 122312

 

 

Comunicat de presă

 

Întârzieri între 30 şi 60 de minute pe tronsonul feroviar Periş-Buftea

 

 

Bucureşti 24.08.2014

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că circulaţia feroviară între staţile Buftea – Periş se desfăşoară la cale liberă, accesul trenurilor pe acest segment fiind permis doar sub comanda personalului feroviar.

 

Furtuna puternică din cursul dimineţii a cauzat o lipsă de tensiune la centrul de centralizare şi dirijare a traficului din zona Periş, toate trenurile care vin şi pleacă din Bucureşti Nord şi ajung în această staţie fiind oprite temporar, până la comanda de intrare în circulaţie a personalului feroviar pe segmentul Buftea-Periş.

 

De asemenea, vă reamintim că pe raza Regionalei CF Timişoara, tot din cauza vremii furtunii din cursul nopţii, tensiunea a fost intrerupta in linia de contact între Cruşovat şi Domaşnea Cornea. Trenurile IR 1696 Timişoara Nord – Bucureşti Nord şi IR 1695 Bucureşti Nord – Timişoara Nord au staţionat până la intervenţia cu locomotiva Diesel.Reluarea circulatiei feroviare s-a realizat in conditii de siguranta pentru cei aproximativ 300 de pasagaeri aflati in cele doua trenuri. Acestea si-au reluat traseul catre destinatiile finale cu intarzieri de aproximativ de 280 minute (IR 1696) respectiv 120 de minute (IR 1695).

 

Companiile feroviare cer scuze pasagerilor pentru neplăcerile cauzate de întreruperea circulației și informează că au depus toate eforturile pentru ca acestia să ajungă în deplină sigurantă la destinatie. 

 

Întrucât există ïn continuare posibilitatea apariției de modificări/perturbări în circulația trenurilor din cauza vremii nefavorabile rugăm pasagerii ca, înainte de călătorie, să se informeze despre eventualele întârzieri care se pot înregistra în graficul de în circulaţie.

 

Companiile feroviare ţin legătura operativ şi centralizat astfel încât personalul de serviciu din trenurile aflate în parcurs şi cel din gări să colaboreze în luarea celor mai potrivite măsuri pentru prevenirea situaţiilor neplăcute pentru călători.

 

Prioritatea CNCF CFR SA este ca transportul feroviar să se desfăsoare conform procedurilor specifice privind siguranţa pasagerilor şi a circulatiei în condiţii de vreme nefavorabilă.

 

………………………………………………………………………………………………………………………………….

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

Şef Serviciu

Oana Brânzan

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content