Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că circulaţia feroviară pe Valea Prahovei a fost reluată la ora 20.00 în condiţii de siguranţă.
Vă reamintim, ca în această dupa-amiază, traficul feroviar a fost oprit în intervalul orar 17.35 – 20.00, între staţiile Valea Largă şi Sinaia (firul I), din cauza unei defecţiuni la un stâlp al liniei de contact. În urma acestui incident, trenurile care erau în trafic pe Valea Prahovei au staţionat în gările cele mai apropiate până la remediere şi vor ajunge la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 60 şi 140 de minute.
Defecţiunea tehnică a fost provocată de şoferul unei autobasculante care în urma unei manevre greşite a lovit şi inclinat consola unui stâlp de înaltă tensiune.
Trenuri care vor ajunge la destinaţie cu întârziere:
– Ic. 346-1, care circulă pe relaţia Bucureşti – Viena
– P 3005, care circulă pe relaţia Bucureşti – Braşov
– R 827, care circulă pe relaţia Bucureşti – Cluj
– Acc 1746, care circulă pe relaţia Baia Mare – Bucureşti
– Acc 1731-2, care circulă pe relaţia Braşov – Ploieşti – Galaţi
– Acc 1622, care circulă pe relaţia Sibiu – Bucureşti
– Acc 1643, care circulă pe relaţia Bucureşti – Sighetu Marmaţiei
– P 3007, care circulă pe relaţia Bucureşti – Braşov
– Acc 1741, care circulă pe relaţia Bucureşti – Satu Mare
CNCF CFR SA cere scuze călătorilor pentru întârzierile provocate de această defectţiune şi, totodata, îi asigură că toate demersurile întreprinse au avut drept scop reluarea traficului în condiţii de siguranţă.