Nr. 1/2/371/28.06.2010
De acord
Director General
Emil Sabo
COMUNICAT DE PRESĂ‚
28.06.2010
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că domnul Emil Sabo, director general al CNCF CFR SA, a fost numit membru în Comitetul de Management al Comunităţii Europeane a Căilor Ferate şi a Gestionarilor de Infrastructură(CER), cu ocazia celei de-a 40-a reuniune a Adunării Generale a CER, care s-a desfăşurat la Roma (Italia), în zilele de 25-26 iunie 2010.
Comunitatea Europeană a Căilor Ferate şi a Gestionarilor de Infrastructură(CER) are 74 de membri: membri de drept – căi ferate din ţările care au aderat deja la Uniuneai Europenă, printre care şi CFR SA, plus Elveţia şi Norvegia şi membri observatori – căi ferate din ţările care au demarat negocierile de aderare la Uniunea Europeană.
Forul coordonator al acestei asociaţii internaţionale este format din 14 membri, printre care şi CFR SA, şi are ca obiective pe de o parte examinarea tuturor problemelor legate de acţiunile şi orientările Uniunii Europene privitoare la transportul feroviar iar, pe de alta parte, analizarea implicaţiilor acestora şi punerea în practică a unor soluţii viabile pentru cel mai ecologic mijloc de transport.
Misiunea CER este una singură, şi anume de reprezentare a intereselor membrilor săi şi de promovare a transportului feroviar în faţa instituţiilor UE, responsabile pentru politica de transport – Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene.
Adunarea Generală CER sprijină continuarea acţiunilor de lobby desfăşurate la nivel european şi la nivelul conducerii fiecărui stat membru pentru susţinerea şi promovarea intereselor comunităţii feroviare legate de creşterea cotei de piaţă a transportului pe calea ferată. Aceasta decizie este fundamentată pe capacitatea acestui mod de transport de a susţine dezvoltarea durabilă pe plan european şi internaţional, prin principalele sale puncte forte – siguranţa traficului, capacitatea mare de transport, şi, nu în ultimul rând, eficienţa ridicată a consumului energetic.
Calitatea de membru de drept pe care o deţine CNCF CFR SA în Comitetul de Management al Comunităţii Europeane a Căilor Ferate şi a Gestionarilor de Infrastructură(CER), reflectă recunoaşterea rolului pe care sistemul feroviar român îl joacă la acest nivel şi constituie un bun prilej pentru reevaluarea valenţelor acestui mod de transport într-o Europă în care preocuparea pentru dezvoltare durabilă se conjugă cu rigorile tot mai accentuate impuse de cerinţele pentru conservarea mediului.