SERVICIUL RELATII MASS-MEDIA Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905
Nr:7/3/251/29.08.2014
COMUNICAT DE PRESĂ
Circulaţie feroviară reluată în condiţii de siguranţă pe secţia privata Dorohoi – Iaşi
Bucureşti, 29 august 2014
O degajare de fum s-a produs în jurul ore 05.45 la un automotor din compunerea unui tren privat. Trenul 14816 circulă pe relaţia Dorohoi – Iaşi, secţie de cale ferată de asemenea privată, iar degajarea de fum s-a produs, între staţiile Dorohoi-Ungureni, la cel de-al doilea automotor.
Din informaţiile deţinute de CFR SA, călătorii au fost evacuaţi şi mutaţi în primul automotor, pentru a se evita orice pericol. Trenul şi-a reluat călătoria cu o întârziere de 53 de minute, spre Iaşi, având în compunere un singur automotor.
La ora 08.07, automotorul unde s-a produs degajarea de fum, a fosr retras în staţia Dorohoi, iar în acest moment circulaţia feroviară pe secţia privata Dorohoi – Iaşi se desfăşoară în condiţii de siguranţă.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Purtator de cuvant CFR SA
Oana BRÂNZAN