Serviciul AGA, CA și mass-media Tel. CFR: 021.319.95.39/122312/122905/122340
Nr. 1/6/S/234/03.04.2025 Tel./Fax: 021.319.70.80
COMUNICAT DE PRESĂ
Circulația feroviară a fost reluată pe distanța Teregova – HM Poarta
București, 03 aprilie 2025
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că, începând cu ora 12:58, circulația feroviară a fost reluată în condiții de siguranță, pe distanța Teregova – HM Poarta.
Precizăm faptul că, personalul feroviar din cadrul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara a acționat în zona afectată, împreună cu utilajele din dotare (două drezine pantograf), pentru reluarea circulației cu tracțiune electrică în cel mai scurt timp posibil, în condiții optime.
Vă informăm că, pe durata desfășurării intervențiilor, CFR Călători a asigurat transbordarea pasagerilor din trenurile IR 1692 și IR 72, cu ajutorul autocarelor, procesul fiind desfășurat astfel: pasagerii din trenul IR 1692 (care staționa în Caransebeș) au fost preluați și transportați către trenul IR 72 (tren care a plecat către Arad), iar pasagerii trenului IR 72 (care staționa în Crușovăț) au fost preluați și transportați către trenul IR 1692 (tren care a plecat spre București).
La ora 11:20, trenul aparținând SNTFM CFR Marfă SA a fost retras din linie curentă, prin asigurarea tensiunii la linia de contact numai în acel moment, ulterior fiind scoasă tensiunea din linie, pentru a permite personalului feroviar să efectueze reparațiile necesare.
Reamintim faptul că, în prima jumătate a zilei a fost întreruptă circulația cu tracțiune electrică pe distanța Teregova – HM Poarta, însă, deoarece linia respectivă este simplă, iar trenul 56098 001 (SNTFM CFR Marfă SA) a rămas blocat în linie curentă, cu pantografele avariate la cele două locomotive de remorcare, circulația a fost blocată complet, fiind necesară transbordarea pasagerilor cu ajutorul autocarelor.
Regretăm disconfortul creat și vă informăm că personalul feroviar responsabil din cadrul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara a acționat în zona afectată, cu scopul de a remedia problemele constatate și pentru a relua circulația feroviară în cel mai scurt timp.
Serviciul AGA, CA și mass-media