06 aprilie 2025 – Circulația trenurilor se desfășoară în condiții normale, pe raza tuturor Sucursalelor Regionale de Căi Ferate

Timp de lectură: 2 minute

Serviciul AGA, CA și mass-media                                                   Tel. CFR: 021.319.95.39/122312/122905/122340

Tel./Fax:  021.319.70.80

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

Circulația trenurilor se desfășoară în condiții normale, pe raza tuturor Sucursalelor Regionale de Căi Ferate

 

București, 06 aprilie 2025

 

Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, în prezent, circulația trenurilor se desfășoară în condiții de siguranță, fără să fie înregistrate deranjamente din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

 

Având în vedere că, față de prima parte a zilei, condițiile meteorologice s-au îmbunătățit, personalul de specialitate al CFR SA ţine în continuare legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă, astfel încât traficul feroviar să se desfășoare în siguranță.

 

Precizăm faptul că, CFR SA urmărește permanent evoluția vremii, cu scopul de a impune măsurile necesare pentru desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță, în perioada de valabilitate a avertizărilor meteorologice.

 

Vă reamintim că, în prima parte a acestei zile, circulația feroviară s-a desfășurat în condiții meteo nefavorabile, în special pe raza Sucursalelor Regionale de Căi Ferate Iași și Brașov, din cauza precipitațiilor (ninsori) și a vântului puternic.

 

Regretăm disconfortul creat și vă informăm că personalul feroviar responsabil din cadrul celor două Sucursale Regionale a acționat în zonele afectate, cu scopul de a remedia problemele constatate și pentru a relua circulația feroviară în cel mai scurt timp posibil.

……………………………………………………………………………………………………..……………

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

Serviciul AGA, CA și mass-media

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content