07 Octombrie 2025 – CIRCULAȚIA FEROVIARĂ SUSPENDATĂ TEMPORAR PE MAGISTRALA 100, PE DISTANȚA ROȘIORI NORD – ATÂRNAȚI

COMUNICAT DE PRESĂ

CIRCULAȚIA FEROVIARĂ SUSPENDATĂ TEMPORAR PE MAGISTRALA 100, PE DISTANȚA ROȘIORI NORD – ATÂRNAȚI

 

București, 07 Octombrie 2025

 

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează publicul că, începând cu ora 06:00, circulația trenurilor este temporar suspendată pe secția de circulație Roșiori Nord – Atârnați, aflată pe raza de activitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, ca urmare a constatării unei ruperi de șină la kilometrul 97+000, pe firul I.

Menționăm că firul II este închis permanent pentru lucrări, motiv pentru care, până la finalizarea intervenției, circulația feroviară pe acest tronson este întreruptă.

În prezent, două trenuri staționează în stațiile Roșiori Nord și Atârnați, urmând a-și relua deplasarea imediat după remedierea situației.

Pentru intervenția operativă, a fost îndrumată o drezină din Roșiori Est, iar personalul de specialitate al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova se află deja la fața locului și acționează pentru refacerea liniei și reluarea circulației în condiții de siguranță, în cel mai scurt timp posibil.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. asigură publicul că siguranța circulației feroviare reprezintă prioritatea principală, iar toate măsurile tehnice necesare au fost dispuse imediat pentru remedierea defecțiunii și reluarea traficului în condiții normale.

Revenim cu actualizări la momentul finalizării lucrărilor.

Serviciul AGA, CA și Mass-Media

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content