SERVICIUL COMUNICARE MASS-MEDIA…………………………………Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905
COMUNICAT DE PRESĂ
Circulație feroviară reluată între stațiile Zăvestreni și Vadu Lat
București, 1 februarie 2024
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că circulația trenurilor a fost reluată, la ora 7:49, între stațiile Zăvestreni și Vadu Lat, pe firul II.
Reamintim faptul că, în intervalul orar 6:40 – 7:49, traficul feroviar a fost oprit temporar între stațiile Zăvestreni și Vadu Lat, pe firul II (firul I fiind închis pentru lucrări), pentru accesul și intervenția personalului de specialitate al SRCF București în vederea remedierii deranjamentelor la nivelul șinei, cauzate de temperaturile scăzute înregistrate în cursul acestei dimineți.
Până la redeschiderea circulației, 3 trenuri de călători călători – IR 1594, R 11500 și IR 1591 – au staționat temporar în intervalul necesar intervențiilor personalului de specialitate.
Menționăm faptul că, în perioadele în care se înregistrează temperaturi negative în cursul nopții, personalul feroviar de specialitate al celor 8 sucursale regionale CF verifică permanent starea liniilor și a aparatelor de cale, iar dacă situația impune intervenții pentru remedierea eventualelor deranjamente la componentele feroviare, traficul se întrerupe temporar pentru a se asigura accesul echipelor de inteventie.
Vă asigurăm că personalul CFR SA este activat și intervine operativ în zonele unde se înregistrează probleme și menţine permanent legătura cu dispeceratele operatorilor de transport feroviar atât de călători, cât şi de marfă, şi transmite operativ măsurile necesare care trebuie luate astfel încât să se asigure continuitate în circulaţia trenurilor.
Adresăm scuze călătorilor și îi asigurăm că personalul feroviar depune toate eforturile pentru finalizarea operativă a intervențiilor la suprastructura căii, necesare de altfel în perioadele în care se înregistrează temperaturi negative la nivelul solului, astfel încât traficul să fie reluat în condiții de siguranță.
.………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Şef Serviciu
Oana BRÂNZAN