13 februarie 2024 – UPDATE – Circulație feroviară reluată între stațiile Bălteni Olt și Potcoava

Timp de lectură: 2 minute

SERVICIUL COMUNICARE MASS-MEDIA…………………………………Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

Nr.1/5/131/13.02.2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Circulație feroviară reluată între stațiile Bălteni Olt și Potcoava

Bucureşti, 13 februarie 2024

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că linia simplă CF Bălteni Olt – Potcoava a fost redeschisă la ora 16:15, iar circulația s-a reluat în condiții de siguranță.

Reamintim faptul că, în jurul orei 13.30, ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o trecere la nivel cu calea ferată, situată la ieșirea din stația CF BĂLTENI OLT, s-a produs lovirea uneia dintre remorcile camionului de către trenul R-E 9266, la km 174+875. Pasagerii din trenul R-E 9266 (format din două automotoare) nu au fost răniți, accidentul rutier soldându-se însă cu rănirea mecanicului și avarierea primului automotor.

Trenul R-E 9266, care circulă în relația Craiova – Pitești, a fost retras din linie curentă după finalizarea cercetărilor desfășurate de către organele abilitate, după o staționare la locul accidentului de 168 de minute.

De asemenea, următoarele trei trenuri de călători, R 9036 (Piatra Olt – Pitești), R 9473 (Pitești – Piatra Olt) și R 9476 (Piatra Olt – Pitești), care au staționat temporar până la redeschiderea liniei simple, în Hc Recea, respectiv în stațiile Potcoava și Slatina, vor ajunge la destinație cu întârziere.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat și pentru întârzierile înregistrate în circulație din cauza acestui accident rutier și îi informează că reluarea traficului feroviar este strict condiționată de finalizarea cercetărilor desfășurate la fața locului de către organele abilitate, dar și de timpul necesar regtragerii din linie curentă a garniturii avariate, operațiune desfășurată de personalul CFR Călători.

.………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content