14 Octombrie 2025 – PERTURBARE TEMPORARĂ A TRAFICULUI FEROVIAR PE MAGISTRALA 100, ÎNTRE STAȚIILE ROȘIORI NORD ȘI ATÂRNAȚI

COMUNICAT DE PRESĂ

PERTURBARE TEMPORARĂ A TRAFICULUI FEROVIAR PE MAGISTRALA 100, ÎNTRE STAȚIILE ROȘIORI NORD ȘI ATÂRNAȚI

București, 14 octombrie 2025

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, la ora 15:50, un trenul de marfă, aparținând operatorului TRC, aflat în circulație pe secțiunea Atârnați – Roșiori Nord, firul II, a înregistrat o defecțiune tehnică, constând în ruperea cârligului de tracțiune la al zecelea vagon de la siguranță.

Menționăm că firul I al acestei secțiuni este închis permanent, ca urmare a desfășurării unor lucrări de infrastructură feroviară.

Pentru gestionarea situației și reluarea circulației în condiții de siguranță, echipele feroviare intervin la fața locului, primele 9 vagoane ale trenului fiind retrase în stația Roșiori Nord, iar restul garniturii urmând a fi degajate din linie curentă.

Ca urmare a acestui incident,  traficul feroviar pe secțiunea Atârnați – Roșiori Nord este suspendat până la finalizarea intervențiilor tehnice.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. monitorizează permanent desfășurarea lucrărilor și colaborează cu operatorii de transport feroviar pentru reluarea circulației în condiții de siguranță.

Serviciul AGA, CA si mass-media

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content