Serviciul Comunicare Mass-Media Tel/Fax: 021.311.70.80/int. 122312/122905
Nr.1/5/346/15.04.2024
COMUNICAT DE PRESĂ
Podul feroviar peste râul Olt a intrat în reparații pentru viteza maximă de 120 km/h
Bucureşti, 15 aprilie 2024
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că au început lucrările de tip QUICK WINS pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe PODUL FEROVIAR peste RÂUL OLT, situat între stațiile DRĂGĂNEȘTI OLT și FĂRCAȘELE, lucrări în valoare de 1,73 MILIOANE lei, fără TVA, cu finanțare asigurată din fonduri nerambursabile PNRR, pentru viteza maximă de circulație de 120 km/h.
Lucrările de reparații punctuale a suprastructurii căii pe podul de cale ferată peste râul Olt, situat între stațiile DRĂGĂNEȘTI OLT și FĂRCAȘELE, sunt incluse în programul de lucrări tip QUICK WINS (LOTUL 17) și au drept scop ridicarea restricțiilor de viteză, îmbunătățirea condițiilor de circulație, prin creșterea vitezei maxime până la 120 km/h, și optimizarea gradului de siguranță.
Astfel, în perioada 15 aprilie – 31 mai 2024, între stațiile Drăgănești Olt – Fărcașele, constructorul a deschis șantierul pentru lucrări la podul peste râul Olt, pe FIRUL I, unde va fi demontată suprastructura căii de la km 143+280 până la 143+720 și înlocuită cu materiale noi de cale – șină, traverse și material mărunt de cale – etapă urmată de lucrări de profilat și buraj mecanizat.
În perioada desfășurării lucrărilor de tip QUICK WINS de pe FIRUL I, TRENURILE VOR CIRCULA doar pe FIRUL II între stațiile stațiile DRĂGĂNEȘTI OLT și FĂRCAȘELE, cu restricție de viteză, pentru protecția muncitorilor, în zona șantierului.
Reamintim faptul că, la ora actuală pe linia 100 BUCUREȘTI – CRAIOVA, SRCF Craiova are deschise următoarele 6 șantiere pe intervalul Roșiori Nord – Fărcașele, pentru lucrări de tip QUICK WINS, pe o lungime totală de 18,32 km, unde viteza maximă de circulație, după finalizarea lucrărilor, va ajunge la maximum 120 km/h:
Lotul 3 Rădoiești – Atârnați, Fir I, km 85+880 – 90+500
Lotul 4 Rădoiești – Atârnați, Fir I, km 90+500 – 94+000
Lotul 6 Rădoiești – Atârnați, Fir II, km 92+033 – km 93+932
Lotul 9 Roșiori Nord – Măldăeni, Fir I, km 101+330 – 106+000
Lotul 10 Roșiori Nord – Mihăești (linia II, stația Măldăeni)
Lotul 17 Drăgănești Olt – Fărcașele, Fir I, km 143+280 – 143+720
De asemenea, tot în cadrul programului de lucrări de tip QUICK WINS, cu finanțare PNRR, pe raza SRCF CRAIOVA au fost finalizate reparațiile punctuale pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe 6 loturi de pe linia CF PITEȘTI – CRAIOVA (Lot 18 Pitești – Pârvu, km 111+950-113+150, Lot 19 Bradu de Sus – Costesti, km 117+230 – 118+350, Lot 21 Falfani – Stolnici, km 138+050 – 138+130, Lot 22 Stolnici – Harșești, km 146+100 – 146+642, Lot 23 Stolnici – Corbu, km 149+950 – 150+900 și Lot 26 Stația Pielești, km 235+550 – 235+700), unde a și fost redeschisă circulația feroviară, în derulare la ora actuală fiind lucrările pe linia II din stația Costești, incluse în Lotul 20 Pârvu – Falfani, km 127+500 – 129+500.
Pentru ultimele 13 loturi (Lot 1, Lot 2, Lot 5, Lot 7, Lot 8, Lot 11, Lot 12, Lot 13, Lot 14, Lot 15, Lot 16, Lot 24 și Lot 25), SRCF Craiova a predat deja amplasamentele constructorilor, pentru organizarea șantierelor și depozitarea materialelor.
Adresăm scuzele necesare călătorilor pentru disconfortul creat de întârzierile care se pot înregistra în zona șantierelor, unde se circulă pe un singur fir, și îi asigurăm că lucrări de tip QUICK WINS sunt necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de transport, scopul final fiind creșterea vitezei de circulație la 120 km/h și optimizarea gradului de siguranță.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Şef Serviciu
Oana BRÂNZAN