: 17 iulie 2025 – Circulație feroviară RELUATĂ între stațiile FĂGET și MARGINA

Timp de lectură: 2 minute

Serviciul AGA, CA și mass-media                                                   Tel. CFR: 021.319.95.39/122312/122905/122340

Nr.1/6/S/559/17.07.2025                                                           Tel./Fax:  021.319.70.80

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Circulație feroviară REDESCHISĂ între stațiile FĂGET și MARGINA

București, 17 iulie 2025

Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că traficul feroviar a fost reluat, la ora 11:25, între stațiile Făget – Margina, iar trenul IR 1831, care a staționat temporar în Făget, a fost reînscris în circulație.

Personalul de intervenție al SRCF Timișoara a acționat operativ pentru repunerea pe șină a osiei automotorului și retragerea acestuia din zona trecerii la nivel, iar la ora 11:25 trenul IR 1831 (Lugoj – Iași) a fost reînscris în circulație, acesta urmând să ajungă la destinație cu o întârziere de circa 136 de minute.

Reamintim faptul că, circulația feroviară a fost oprită pe distanța Făget – Margina, în intervalul orar 8:44 -11:25, din cauza deraierii de o osie a trenului R 2184, incident feroviar produs în urma impactului dintre trenul respectiv și un camion încărcat cu lemne, la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier. Cei trei călători aflați în trenul R 2184, care circula pe relația Lugoj – Margina, au fost preluați cu un mijloc auto pentru continuarea călătoriei.

CFR SA asigură publicul călător că personalul feroviar al SRCF Timișoara a acordat tot suportul tehnic necesar operatorului național CFR Călători în cadrul intervenției de repunere pe șină a osiei deraiate și, de asemenea, a acționat operativ pentru redeschiderea secțiunii Făget – Margina în condiții normale de trafic pe zona afectată de acest incident feroviar.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Serviciul AGA, CA și Mass-Media

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content