SERVICIUL COMUNICARE MASS-MEDIA…………………………………Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905
Nr: 1/5/1006/19.12.2023
COMUNICAT DE PRESĂ
PNRR: 584 MILIOANE lei pentru lucrări de REÎNNOIRE
a liniei CF BUCUREȘTI – PITEȘTI pentru viteza maximă de 120 km/h
București, 19 decembrie 2023
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că Sucursala Regională CF București a semnat astăzi, 19 decembrie 2023, contractele în valoare totală de 583,87 MILIOANE lei, fără TVA, pentru lucrări de înlocuire la rând a elementelor suprastructurii căii pe linia CF BUCUREȘTI – PITEȘTI, ultimele două loturi din programul de REÎNNOIRE pentru viteza maximă de 120 km/h, finanțat prin Planul Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR.
Sucursala Regională CF București și compania Yapi Merkezi ve Sanayi A.S (Turcia) au semnat marți, 19 decembrie 2023, contractele pentru lucrări de înlocuire la rând a elementelor suprastructurii căii pe linia CF BUCUREȘTI – PITEȘTI, ultimele 2 loturi, în lungime totală de 196,7 km, aferente acestui tronson :
► Lotul 1: Chitila – Ciocănești (firul II) și Ciocănești – Titu (firul I si II), de la km 10+600 la km 49+780 (linii curente și directe din statiile Săbăreni, Ciocănești și Ghergani)
► Lotul 2: Titu – Călinești – Golesti (firul I și II), de la km 49+980 la km 95+000 (linii curente si directe din statiile Fusea, Mătăsaru, Găești, Leordeni și Călinești).
În cadrul celor două contracte, cu o durată de 36 de luni fiecare contract, se vor executa lucrări de reînnoire pe o lungime de 196,7 km CF, pe intervalul CF CHITILA – GOLEȘTI, prin înlocuirea la rând a următoarelor componente ale suprastructurii căii: sină – traverse (196,7 km), 149 de aparate de cale, piese pentru aparate de cale, cupoane de tranziție, traverse normale si speciale din lemn (pentru aparate de cale, poduri/podețe), contrașine pod/podețe, platelaj metalic, ambutisat și neambutisat pentru podețe, traverse de beton complet echipate, dale elastice la 23 de treceri la nivel, material mărunt, piatră spartă, inclusiv lucrări pentru realizarea căii fără joante.
Tot în cadrul programului de REÎNNOIRE pe linia CF București – Pitești sunt deja în execuție lucrările de înlocuire la rând a suprastructurii căii pe intervalul Călinești – Golești – Pitești (21 km), de la km 95+000 la km 107+575, inclusiv liniile 1a, 1b, 5 și 6 din stația CF Golești, contract în valoare de 82,13 MILIOANE lei, fără TVA, încheiat, în luna martie 2023, între SRCF Craiova și Asocierea Strabag – Metabet CF SA.
“Prin semnarea acestor ultime două contracte, CFR SA încheie anul 2023 cu țintă îndeplinită în cadrul PNRR, 100% grad de contractare, cu toate cele 142 CONTRACTE, în valoare totală de cca. 17,46 MLD lei, fără TVA, SEMNATE, în cadrul cărora 970 KM de CALE FERATĂ vor fi modernizați, electrificați, reparații și reînnoiți pentru viteze maxime de 120 km/h – 160 km/h, până în anul 2026”, a declarat Ion Simu-Alexandru, Director General al CFR SA.
.………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Şef Serviciu
Oana BRÂNZAN