22 Decembrie 2023 – Circulație feroviară redeschisă între stațiile Zăvestreni și Vadu Lat

Serviciul Comunicare Mass-Media Tel/Fax: 021.311.70.80 Tel. CFR:.021.319.95.39/int. 122312/122905

Nr.1/5/1014/22.12.2023

COMUNICAT DE PRESĂ

Circulația feroviară redeschisă între stațiile Zăvestreni și Vadu Lat

Bucureşti, 22 decembrie 2023

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 12:00, traficul feroviar a fost reluat în condiții de siguranță, între stațiile Zăvestreni și Vadu Lat, unde în cursul acestei dimineți, locomotiva trenului 9304 (CFR Călători) a deraiat, afectând firul II de circulație (fir I închis permanent pentru lucrări).

Menționăm faptul că, în zona respectivă, CFR SA a acționat cu mijloace specifice de intervenție, pentru ridicarea locomotivei și readucerea liniei în parametri, astfel încât circulația feroviară să fie reluată în condiții de siguranță.

Toate trenurile care au staționat temporar în intervalul 05:40 – 12:00, în gara Vadu Lat și în gările adiacente (Roșiori, Videle și București Nord) își vor relua circulația, urmând să ajungă la destinație cu întârziere.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest incident feroviar şi îi asigură că toate intervenţiile desfăşurate la faţa locului au avut drept scop reluarea traficului feroviar în cel mai scurt timp, în zona respectivă, în condiții de siguranță.

Evenimentul va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele producerii deraierii.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Serviciul Comunicare Mass-Media

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content