27 august 2025 – Semnare contract pentru Proiectare și Execuție lucrări aferente obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean” – LOT 5: CAP X BĂILE HERCULANE – CAP X PO NOU POARTA, KM 404+250 – KM 436+887

Timp de lectură: 3 minute

Serviciul AGA, CA și mass-media                                                   Tel. CFR: 021.319.95.39/122312/122905/122340

Nr. 1/6/S/660/27.08.2025                                                           Tel./Fax:  021.319.70.80

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ 

Semnare contract pentru Proiectare și Execuție lucrări aferente obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean” – LOT 5: CAP X BĂILE HERCULANE – CAP X PO NOU POARTA, KM 404+250 – KM 436+887

 

București, 27 august 2025

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că astăzi, 27 august 2025, a fost semnat, cu PORR CONSTRUCT S.R.L, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean” – LOT 5: CAP X BĂILE HERCULANE – CAP X PO NOU POARTA, KM 404+250 – KM 436+887

 

Valoarea estimată totală a contractului este 2.143.133.821,65 lei, fără TVA.

 

Sursa de finanțare este asigurată din Programul Transport (PT) 2021-2027, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din alte surse legal constituite.

 

Durata contractului este de 60 luni, din care: proiectare 12 luni și execuție lucrări 48 luni.

 

Obiectivul general preconizat a fi obținut prin realizarea proiectului de investiții este îmbunătățirea competitivității economice a României, prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în UE, contribuind astfel la dezvoltarea pieței interne, cu scopul de a crea condițiile pentru creșterea volumului investițiilor, promovarea transportului durabil și a conexiunii în rețeaua de căi ferate europene.

 

Principalele obiective preconizate a fi obținute prin realizarea proiectului „Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean” – LOT 5: CAP X BĂILE HERCULANE – CAP X PO NOU POARTA, KM 404+250 – KM 436+887 sunt:

 

  • modernizarea liniei de cale ferată în conformitate cu Specificațiile Tehnice de Interoperabilitate (STI), linie simplă sau dublă, electrificată, de 25kV;
  • introducerea instalațiilor de centralizare electronice/electrodinamice noi sau reabilitate, după caz, în stații și linie curentă și introducerea sistemului de siguranță ERTMS nivel 2 în conformitate cu Specificațiile Tehnice de Interoperabilitate (STI) și cu previziunile cererii de trafic de călători și de marfă, național și internațional;
  • sarcina maximă pe osie 22,5 tone/osie;
  • lungimea maximă a trenului de 740 m în toate stațiile;
  • caracteristici ale peroanelor: peroane înalte cu lungime de 400 m, în toate stațiile;
  • ecartament nominal: 1435 mm;
  • lucrări de modernizare a 7 tuneluri;
  • lucrări civile în stații: lucrări de igienizare și cosmetizare a construcțiilor existente, intervenții la structuri, eficientizare fluxuri;
  • îmbunătățirea geometriei traseului în plan și profil longitudinal (rectificări de curbe și încadrarea elementelor de profil în prevederile normativelor în vigoare);
  • lucrări de semnalizare și telecomunicații;
  • se vor asigura viteze de circulație ale trenurilor de maxim 100 km/h;
  • modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea (în sistem de alimentare de 25 kV, 50 Hz);
  • mărirea capacității de tranzit;
  • montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot.

 

………………………………………………………………………………………………………………

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

 

 

 

Serviciul AGA, CA și mass-media

 

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content