31 mai 2024 – Linia de cale ferată BALȘ – ROBĂNEȘTI intră 6 luni în reparații, pentru creșterea vitezei la 120 km/h. Se asigură transbordare auto!

Timp de lectură: 4 minute

Serviciul Comunicare Mass-Media                                             Tel/Fax: 021.311.70.80/int. 122312/122905

Nr.1/5/462/31.05.2024

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Linia de cale ferată BALȘ – ROBĂNEȘTI intră în reparații pentru creșterea vitezei la 120 km/h

Bucureşti, 31 mai 2024

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că linia CF BALȘ – ROBĂNEȘTI va fi închisă permanent timp de 6 luni, în perioada 3 iunie – 14 decembrie 2024, pentru lucrări de reparații de tip QUICK WINS, pentru creșterea vitezei de circulație la 120 km/k, iar traficul feroviar se va desfășura în condiții speciale, cu TRANSBORDARE AUTO.

Lucrările de reparații punctuale a suprastructurii căii pe intervalul BALȘ – SPINENI – ROBĂNEȘTI, în valoare totală de 24,10 MILIOANE lei, fără TVA, sunt incluse în programul QUICK WINS, finanțat din fonduri PNRR, și au drept scop ridicarea restricțiilor de viteză, îmbunătățirea condițiilor de circulație, prin creșterea vitezei maxime până la 120 km/h, și optimizarea gradului de siguranță.

Astfel, în perioada 03 iunie – 14 decembrie 2024, pe intervalul BALȘ – SPINENI – ROBĂNEȘTI, constructorul deschide șantierele pentru lucrări de reparații pe LOTURILE 24 și 25, traseu pe care va demontată suprastructura căii de la km 220+850 până la km 227+850 și înlocuită cu materiale noi de cale – șină, traverse și material mărunt de cale – etapă urmată de lucrări de profilat și buraj mecanizat.

În acest context, menționăm faptul că, pentru menținerea continuității traficului feroviar local pe tronsonul Pitești – Craiova, constructorul va asigura transbordarea călătorilor cu MIJLOACE AUTO pe intervalul BALȘ – ROBĂNEȘTI, iar 4 trenuri RE – 2016, 2018, 2012 și 2014 – care circulă în relația Craiova – Sibiu, și retur, vor fi anulate pe relația Craiova – Balș/Piatra Olt (și retur).

Reamintim faptul că, în cadrul programului de lucrări de tip QUICK WINS, cu finanțare PNRR, pe raza SRCF CRAIOVA au fost finalizate reparațiile punctuale pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe 7 loturi de pe linia CF 101 PITEȘTI – CRAIOVA (Lot 18 Pitești – Pârvu, km 111+950-113+150, Lot 19 Bradu de Sus – Costesti, km 117+230 – 118+350, Lotul 20 Pârvu – Falfani, km 127+500 – 129+500, Lot 21 Falfani – Stolnici, km 138+050 – 138+130, Lot 22 Stolnici – Harșești, km 146+100 – 146+642, Lot 23 Stolnici – Corbu, km 149+950 – 150+900 și  Lot 26 Stația Pielești, km 235+550 – 235+700), unde a și fost redeschisă circulația feroviară, în derulare de luni, 3 iunie 2024, vor fi lucrările pe Lotul 24 Balș – Spineni, km 220+850 – 224+850, respectiv Lotul 25 Spineni – Robănești, km 224+850 – 227+850.

De asemenea, pe linia CF 100 BUCUREȘTI – CRAIOVA, SRCF Craiova are deschise, la ora actuală, 6 șantiere pe intervalul Roșiori Nord – Fărcașele, pentru lucrări de tip QUICK WINS, unde viteza maximă de circulație, după finalizarea lucrărilor, care înregistrează un stadiu de execuție cuprins între 30% și 85%, va ajunge la maximum 120 km/h:

Lotul 3 Rădoiești – Atârnați, Fir I,  km 85+880 – 90+500

Lotul 4 Rădoiești – Atârnați, Fir I,  km 90+500 – 94+000

Lotul 6  Rădoiești – Atârnați, Fir II, km 92+033 – km 93+932

Lotul 9 Roșiori Nord – Măldăeni, Fir I, km 101+330 – 106+000

Lotul 10 Roșiori Nord – Mihăești (linia II, stația Măldăeni)

Lotul 17 Drăgănești Olt – Fărcașele, Fir I, km 143+280 – 143+720

Pentru ultimele 11 loturi (Lot 1, Lot 2, Lot 5, Lot 7, Lot 8, Lot 11, Lot 12, Lot 13, Lot 14, Lot 15 și Lot 16), SRCF Craiova a predat deja amplasamentele constructorilor, pentru organizarea șantierelor și depozitarea materialelor.

Adresăm scuzele necesare călătorilor pentru disconfortul creat de întârzierile care se pot înregistra în zona șantierelor și îi asigurăm că lucrări de tip  QUICK WINS sunt necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de transport, scopul final fiind creșterea vitezei de circulație la 120 km/h și optimizarea gradului de siguranță.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content