: 6 iunie 2024 – UPDATE Circulație feroviară reluată pe relația LAINICI – PIETRELE ALB

Timp de lectură: 2 minute

SERVICIUL COMUNICARE MASS-MEDIA…………………………………Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

Nr.1/5/475/06.06.2024

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Circulație feroviară reluată pe relația LAINICI – PIETRELE ALBE

București, 6 iunie 2024

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că circulația trenurilor a fost reluată între stațiile LAINICI – PIETRELE ALBE.

Menționăm faptul că, în intervalul orar 08:42 – 09:40, circulația feroviară a fost închisă pe linia simplă Lainici – Pietrele Albe, din cauza defectării unui tren de marfă, în linie curentă, la km 104+800. Trenul de marfă, care aparține operatorului național – SNTFM -, efectua un transport pe relația Brazi – Arad și are în compunere 37 de vagoane încărcate.

Până la sosirea locomotivei de ajutor, necesară retragerii garniturii de marfă din linie curentă, trenurile de călători IR 1824, care circulă în relația Deva – București Nord, R 2083, care circulă în relația Craiova – Petroșani și R 2082, care circulă în relația Petroșani – Craiova au staționat temporar în gările Lainici, Strâmbuța, respectiv Pietrele Albe, acestea urmând să ajungă la destinație cu întârzieri de 30 – 35 de minute.

CFR SA adresează scuze călătorilor din trenurile staționate temporar și îi asigură că personalul feroviar al SRCF Craiova a acordat tot suportul tehnic necesar operatorului de marfă pentru retragerea garniturii defecte în condiții de siguranță, operațiune necesară pentru redeschiderea liniei și reînscrierea în circulație a celor 3 trenuri de călători.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content