8 mai 2024 – UPDATE – Circulație feroviară reluată între stațiile Valea Lungă și Copșa Mică

Serviciul Comunicare Mass-Media                 Tel/Fax: 021.311.70.80 Tel. CFR:.021.319.95.39/int. 122312/122905

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Circulație feroviară reluată între stațiile Valea Lungă și Copșa Mică

 București, 8 mai 2024

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că circulația feroviară între stațiile Valea Lungă și Copșa Mică a fost redeschisă la ora 19:15, pe firul I, cu restricție de viteză de 30 km/h pe o distanță de 300 de metri.

Cele 3 trenuri de călători, care au staționat temporar până la redechiderea liniei – R 10031 (Brașov – Cluj Napoca), R 10518 (Cluj Napoca – Sibiu) și R 3514 (Teiuș – Mediaș) -, au fost reînscrise în circulație, acestea urmând să ajungă la destinație cu întârzieri cuprinse între 120 de minute și 290 de minute.

Menționăm faptul că, echipele de intervenție ale SRCF Brașov vor continua lucrările în zona inundată și în prima parte a zilei de joi, pentru redeschiderea firului II, unde terasamentul căii trebuie completat cu piatră spartă.

Adresăm scuze călătorilor pentru întârzierile înregistrate în graficul de circulație al celor trei trenuri și îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Brașov a depus toate eforturile necesare pentru redeschiderea liniei în condiții de siguranță.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – compania care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Șef Serviciu

Oana Brânzan

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content