BIROUL DE PRESĂ‚, INFORMAŢII ȘI RELAŢII CU PUBLICUL
Nr:1/2/387/05.09.2011
Compania Natională de Căi Ferate “CFR” SA organizează pe 20 octombrie a.c. licitaţie deschisă în vederea atribuirii contractului Execuţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii pe tronsonul Coşlariu – Sighişoara, între staţiile Sighişoara şi Aţel. Valoarea estimată a lucrării este de 1.095.695.887 RON, fără TVA (257.265.999 euro, fără TVA), iar termenul de finalizare va fi de maximum 46 luni de la data atribuirii contractului.
Licitaţia pentru atribuirea contractuluiExecuţia lucrărilor de construcţii si instalaţii pe secţia de circulaţie Coşlariu – Sighişoara, între staţiile Sighişoara şi Aţel, se va desfăşura în data de 20.10.2011, ora 12.00 la sediul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, ofertele putând fi depuse la sediul autorităţii până în ziua desfăşurării procedurii, la ora 11.00.
Durata maximă pentru execuţia lucrărilor este de 46 luni (la care se adaugă perioada de garanţie de 24 de luni, de la terminarea lucrărilor), iar criteriul de atribuire va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic cu o proporţie de 80% pentru componenta financiară şi 20% propunerea tehnică.
Proiectul care face obiectul prezentei licitaţii cuprinde lucrări de reabilitare/modernizare a infrastructurii feroviare, care să asigure viteze maxime de cel puţin 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru cele de marfă, lucrări executate pe linie dublă, în condiţiile asigurării derulării circulaţiei feroviare în zona lucrărilor pe întreaga perioadă de execuţie, cuprinzând următoarele domenii de specialitate:
1. infrastructura şi suprastructură linii de cale ferată (km 299+399 – km 327+625) lungime 28,226 km:
– variante de traseu cale ferată dublă – 8,982 km
– lucrări de consolidare terasamente – 2.318 m
– lucrări de protecţie albie şi terasamente – 411 m
– poduri – 15 poduri noi
– podeţe – 24 podeţe noi
– lucrări pasaje denivelate proiectate – 3 pasaje superioare
– lucrări de tuneluri – 2 tuneluri cu lungimea 1.370 m
– lucrări de protecţia mediului – panouri fonoabsorbante 1.409 m.
2. electrificare şi energoalimentare (inclusiv reabilitarea/modernizarea unei substaţii de tracţiune electrică;
3. telecomunicaţii feroviare (exclusiv GSM-R);
4. lucrări de construcţii civile (reabilitare clădiri şi spaţii aferente instalaţiilor tehnologice şi publicului călător, peroane, copertine, amenajări pentru persoanele cu dizabilităţi).
Sursa de finanţare este asiguratădin fonduri de coeziune nerambursabile de la Comisia Europeană în proporţie de 85% şi contribuţia de la bugetul de stat în proporţie de 15%.
Anunţul de participare la procedura licitaţie deschisă, conţinând informaţii asupra modului de desfăşurare a procedurii, precum şi documentaţia de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor cu nr. 129.786/03.09.2011.
Data redactării: 05.09.2011
Nr. Exemplare: 1
Șef birou,
Oana Brânzan