Serviciul Relaţii Mass-Media…………………………………………………….el/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905DIRECŢIA RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI MASS-MEDIA
Nr:7/3/268/27.07.2015
COMUNICAT DE PRESĂ
CFR SA reabilitează 1 pod şi 6 podeţe de cale ferată în judeţele Sălaj şi Bihor
Bucureşti, 27 iulie 2015
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA şi SOCIEDAD ANONIMA DE OBRAS Y SERVICIOS – COPASA au semnat un contract în valoare de 22,17 mil. lei pentru reabilitarea a 7 obiective de cale ferată de pe raza Regionalei CF Cluj.
Termenul de execuţie a lucrărilor estede maximum 17 de luni (la care se adaugă cele 12 luni perioada de garanţie), sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri externe nerambursabile FEDR în proporţie de 85%, şi din fonduri de la Bugetul de Stat în proporţie de 15%.
În perioada desfăşurării lucrărilor de reabilitare, pe segmentele de cale ferată unde vor funcţiona şantierele, trenurile vor circula cu restricţie de viteză, fie pepoduri provizorii între staţiile Stana – Huedin şi Bratca – Şuncuiuţ, fie alternativ pe câte un fir de circulaţie între Oradea Est şi Oradea, funcţie de graficul de execuţie stabilit.
Programul de reabilitare a celor 7 obiective situate pe tronsonul Bucureşti – Episcopia Bihorare drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de transport pentru pasageri şi mărfuri, prin creşterea vitezei, a confortului şi a siguranţei pe calea ferată.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Şef Serviciu
Oana BRÂNZAN