31 ianuarie 2024 – Lucrări de tip QUICK WINS, pentru ridicarea restricțiilor de viteză, în stația MĂLDĂENI

Timp de lectură: 3 minute

Serviciul Comunicare Mass-Media Tel/Fax: 021.311.70.80/int. 122312/122905

Nr.1/5/91/31.01.2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Lucrări de tip QUICK WINS, pentru ridicarea restricțiilor de viteză, în stația MĂLDĂENI

Bucureşti, 31 ianuarie 2024

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că au început lucrările de tip QUICK WINS pentru ridicarea restricțiilor de viteză între stațiile Roșiori Nord și Mihăești, km 106+000 – 109+200, lucrări în valoare de 18,85 milioane lei, fără TVA, cu finanțare asigurată din fonduri nerambursabile PNRR.

Lucrările de reparații punctuale a suprastructurii căii între stațiile Roșiori Nord – Mihăești, km 106+000 – 109+200, sunt incluse în programul de lucrări tip QUICK WINS (LOTUL 10) și au drept scop ridicarea restricțiilor de viteză, îmbunătățirea condițiilor de circulație, prin creșterea vitezei maxime la 120 km/h, și optimizarea gradului de siguranță.

Astfel, în perioada 31 ianuarie – 14 februarie 2024, în stația CF MĂLDAENI, constructorul deschide primul șantier de lucrări, pe linia II directă (Firul I), km 107+685 – 108+640, unde se vor înlocui toate componentele suprastructurii căi – șină, traverse și material mărunt de cale – cu materiale noi, iar pentru asigurarea continuității traficului feroviar pe raza stației, trenurile vor circula în perioada respectivă pe linia III (Firul II) și pe linia I, cu restricție de viteză pentru protecția muncitorilor, în zona șantierului.

Reamintim faptul că, pe raza SRCF Craiova, în cadrul programului de lucrări QUICK WINS, cu finanțare PNRR, au fost finalizate reparațiile punctuale pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe 5 loturi (Lot 18 Pitești – Pârvu, km 111+950-113+150, Lot 19 Bradu de Sus – Costesti, km 117+230 – 118+350, Lot 21 Falfani – Stolnici, km 138+050 – 138+130, Lot 22 Stolnici – Harșești, km 146+100 – 146+642 și Lot 26 Stația Pielesti, km 235+550 – 235+700), unde a și fost redeschisă circulația feroviară, în derulare la momentul actual fiind lucrările de reparații pe Lotul 10 Roșiori Nord – Mihăești (linia II, stația Măldăeni), Lotul 6 Rădoiești – Atârnați, Fir II km 92+033 – km 93+932 și Lotul 23 Stolnici – Corbu, km 149+950 -150+900 – etapa de profilare și buraj. De asemenea, pentru 7 loturi (Lot 1, Lot 2, Lot 3, Lot 4, Lot 5, Lot 9 și Lot 20) au fost predate amplasamentele și organizate șantiere pentru demararea lucrărilor – cu depozitare materiale -, iar pe celelalte 11 de loturi, constructorii sunt în etapa de de achiziție, aprovizionare și depozitare a materialelor noi de cale.

Adresăm scuzele necesare călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că lucrări de tip QUICK WINS sunt necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de transport, scopul final fiind creșterea vitezei de circulație și a gradului de siguranță.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content