14 februarie 2024 – Tren Regio defect afectează traficul feroviar pe relația CRAIOVA – CALAFAT

SERVICIUL COMUNICARE MASS-MEDIA…………………………………Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

Nr.1/5/132/14.02.2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Tren Regio defect afectează traficul feroviar pe relația CRAIOVA – CALAFAT

București, 14 februarie 2024

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că circulația feroviară este închisă la această oră pe secția CF Craiova – Calafat, din cauza defectării unui tren Regio între stațiile Băilești – Portărești.

Trenul Regio 9134, care circulă pe relația Calafat – Craiova, a rămas defect în jurul orei 08:12, în linie curentă, între stațiile Băilești și Portărești.

Menționăm faptul că, până la sosirea locomotivei de ajutor din Craiova, necesară pentru retragerea garniturii defecte, trenul R 1091, care circulă în relația Craiova – Golenți Frontieră, staționează temporar în Portărești, de la ora 08:20.

CFR SA adresează scuzele necesare călătorilor și îi asigură că reînscrierea în circulație a trenurilor staționate temporar este condiționată de sosirea locomotivei de ajutor pentru garnitura defectă și retragerea acesteia din linie curentă, operațiuni desfășurate de personalul operatorului național CFR Călători.

.………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content