COMUNICAT DE PRESĂ‚ 12.03.2013

 BIROUL DE PRESĂ‚, INFORMAŢII ȘI RELAŢII CU PUBLICUL

Nr:1/2/92/12.03.2013
 
COMUNICAT DE PRESĂ‚
 
Consiliul de Administraţie (CA) al CFR SA a aprobat planul de management prezentat
de domnul Dimitris SOPHOCLEOUS
 
Bucureşti, 12 martie 2013
 
Luni, 11 martie 2013, Consiliul de Administraţie a înaintat Adunării Generale a Acţionarilor
 
(AGA) pentru aprobare Planul de Administrare al companiei, în conformitate cu prevederile
 
art.13 (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr.109/30.11.2011, privind guvernanţa corporativă a
 
întreprinderilor publice.
 
Menţionăm că în şedinţa de vineri, 8 martie 2013, Consiliul de Administraţie (CA) al CFR
 
SA a aprobat Planul de Management prezentat de domnul Dimitris SOPHOCLEOUS,
 
director general al companiei.
 
Luni 11 martie 2013 conducerea companiei a demarat şi negocierile cu reprezentanţii
 
federaţiilor sindicale, în vederea încheierii Contractului Colectiv de Muncă pentru perioada
 
2013-2014. Directorul general al CFR SA, domnul Dimitris SOPHOCLEOUS, a participat
 
la şedinţa de deschidere a negocierilor, în opinia domniei-sale climatul negocierilor fiind
 
caracterizat prin încredere şi optimism.
 
Managerul companiei, domnul Dimitris SOPHOCLEOUS va continua în această săptămână
 
întâlnirile cu reprezentanţii companiilor furnizoare de energie electrică, ocazie cu care se vor
 
analiza costurile ridicate de achiziţie, în contextul în care CFR SA este unul dintre cei mai
 
mari consumatori de energie din ţară. “Discuţiile cu reprezentanţii companiilor furnizoare de
 
energie electrică se vor concentra pe identificarea unor măsuri de achiziţionare a energiei la
 
un preţ mai mic”, a declarat domnul Dimitris SOPHOCLEOUS, director general al CFR
 
SA.
Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content