COMUNICAT DE PRESĂ‚ 19.06.2013

Timp de lectură: 3 minute

 COMUNICAT DE PRESĂ‚

Introducere limitări de viteză în perioada de caniculă

 

 

Bucureşti, 19 iunie 2013

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că miercuri 19 iunie, din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează în aer şi implicit la nivelul solului, au fost introduse limitări de viteză în circulaţia trenurilor pe mai multe secţii de circulaţie de pe raza a 5 regionale de cale ferată – Timişoara, Craiova, Bucureşti, Constanţa şi Galaţi – aflate în jumătatea de sud a ţării.

 

Menţionăm că începând cu ora 12.00, din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul solului, pe anumite secţii de cale ferată din vestul, sudul şi sud-estul ţării, viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă s-a redus cu 20-40 km/h faţă de viteza normală. Această măsură este necesară în perioadele caniculare pentru ca traficul feroviar să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

 

Prin aplicarea acestei măsuri obligatorii în perioadele caniculare se vor înregistra întârzieri la destinaţie, în medie, de 15-20 de minute/tren, funcţie de traseul trenului din graficul de circulaţie. Întârzieri mai mari, de până la 30-40 de minute/tren, se vor înregistra la trenurile de lung parcurs care tranzitează mai multe judeţe afectate de temperaturile ridicate.

 

Măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale este o măsură obligatorie pentu siguranţa traficului feroviar şi, de asemensea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată. Este important de menţionat că în perioada de caniculă temperaturile înregistrate la nivelul şinei depăşeşsc 50 de grade C.

 

În perioadele caniculare, personalul de întreţinere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară (însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină etc.) iar, în timpul zilei, viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă se reduce cu 20-40 km/h faţă de viteza normală de circulaţie, pe durate bine determinate, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

 

Înainte de efectuarea călătoriei, recomandăm publicului călător să solicite informaţii despre întârzierile înregistrate în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA cere scuze pasagerilor pentru întârzierile înregistrate în traficul feroviar, şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse au ca principal scop desfăşurarea traficului în condiţii de siguranţă.

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content