Direcţia Relaţii Internaţionale şi Mass-Media
Servciul Relaţii Mass-Media Tel/Fax: 021/317.74.38 Tel.CFR: 122312; 122905
Nr.7/3/181/02.07.2014
COMUNICAT DE PRESĂ
2 ore cu trenul de la Bucureşti la Constanţa şi retur
Bucureşti, 03 iulie 2014
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că începând din 04 iulie 2014, 4 trenuri de călători Interregio, care vor atinge viteza maximă de 160 km/h, vor parcurge distanţa dintre Bucureşti şi Constanţa şi retur, în două ore.
Cele 4 trenuri Interregio, apte din punct de vedere tehnic pentru a circula cu viteza maximă de 160 km/h, vor asigura legătura directă între Bucureşti şi Constanţa în două ore. Cursele vor opera de două ori pe zi din Bucureşti, cu plecare la orele 0900, respectiv 1600, şi din Constanţa cu plecare la orele 1310, respectiv 1920.
Călătorii care optează pentru alte intervale orare de călătorie, mai au la dispoziţie 2 trenuri Interregio care vor asigura, de asemenea, legătura directă între Bucureşti şi Constanţa, durata unei astfel de călătorii fiind de 2h şi 25 minute, garniturile circulând cu o viteză maximă de 140 km/h.
Pentru celelalte trenuri Interregio, care aparţin atât operatorului naţional CFR Călători, dar şi operatorului privat Regiotrans, durata călătoriei va fi de 2h şi 35 minute / 2h şi 45 minute, cu 3 şi 5 opriri în staţiile de cale ferată din parcurs, garniturile circulând pe relaţia Bucureşti Nord – Constanţa şi retur, cu o viteză maximă cuprinsă între 120 – 140 Km/h.
“Toate programele de reabilitare a infrastructurii feroviare derulate de CFR SA pun un accent deosebit pe îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii noştri prin calitatea serviciilor oferite operatorilor de transport feroviar de călători şi de marfă. Proiectele noastre vizează în primul rând creşterea vitezei de circulaţie şi a siguranţei pe calea ferată şi, nu în ultimul rând, protejarea mediului înconjurător”, a declarat Macarie Moldovan, director general CFR SA.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Compania Naţională de Căi Ferate CNCF „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.