COMUNICAT DE PRESĂ‚ 08.12.2008

Timp de lectură: 4 minute

 

Nr. 1/2/251/08.12.2008
 
 
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA anunţă publicul călător că începând din 10 decembrie se redeschide circulaţia feroviară între staţiile Pantelimon –Bucureşti Obor.
 
Vă reamintim că, în perioada 27.10.2008 – 10.12.2008 s-au realizeat lucrări de reabilitare în staţia CF Pantelimon, respectiv la dispozitivul de linii care să asigure accesul la staţia CF Bucureşti Obor.
Lucrările de reabilitare din staţia CF Pantelimon au presupus:
– demontare şi montare suprastructură (inclusiv schimbătoare de cale),
– excavaţie infrastructură actuală şi execuţia noii infrastructuri,
– demontarea şi montarea liniei de contact şi a stâlpilor de susţinere,
– lucrări de descentralizare şi centralizare.
Lucrările au fost executate de următoarele firme şi consorţii: SC ARCADA – SC VEGA’93; SC TERNA; SC IMSAT SA; SC IMSAT – SC ISAF – SIEMENS OSTERREIGH AG ; AMEC SPIE RAIL – SC ISAF – SIEMENS OSTERREIGH AG.
 
Menţionăm că aceste lucrări erau prevăzute în programul de reabilitare a liniei de cale ferată Bucureşti – Constanţa, secţiunea Bucureşti Băneasa – Fundulea.
 
În urma redeschiderii circulaţiei trenurilor între staţiile Pantelimon – Bucureşti Obor şi a firului 1 Bucureşti Băneasa – Pantelimon, în zilele de 11, 12, şi 13 decembrie 2008 intervin următoarele modificări în circulaţia trenurilor de călători, urmând ca din 14.12.2008 să intre în vigoare noul mers de tren 2008-2009.
 
1.      În zilele de 12 şi 13 decembrie 2008 se repune în circulaţie trenul rapid 687 în relaţia Bucureşti Nord – Constanţa cu plecare din staţia Bucureşti Nord la ora 07.31 şi sosire în staţia Constanţa la ora 11.49
2.      În zilele de 12 şi 13 decembrie 2008 se repune în circulaţie trenul rapid 688 în relaţia Constanţa – Bucureşti Nord cu plecare din staţia Constanţa la ora 16.50 şi sosire Bucureşti Nord la ora 21.17;
3.      În zilele de 11, 12 şi 13 decembrie 2008 în circulaţia trenurilor 1636/1683, 1684/1635, 1685,1686, 14532/14581, 14582/14531 intervin următoarele modificări:
–         circulă direct prin staţia Bucureşti Băneasa;
–         1636/1683 pleacă din Bucureşti Nord ora 8.57 (în loc de ora 8.24)
–          1684/1635 soseşte în Bucureşti Nord la ora 19.54 (în loc de ora 20.32)
–          1685 pleacă din Bucureşti Nord la ora 19.15 (în loc de ora 18.42)
–         1686 soseşte în Bucuresti Nord la ora 12.11 (în loc de ora 12.42)
–          14532/14581pleacă din Bucureşti Nord la ora 10.09 (în loc de ora 9.35)
–          14582/14531 soseşte în Bucureşti Nord la ora 20.34 (în loc de ora 21.10)
4.      În zilele de 11, 12 şi 13 decembrie 2008 trasa trenului 8011, în relaţia Bucureşti Nord – Mogoşoaia – Feteşti, SE ANULEAZĂ‚ ȘI SE ÎNLOCUIEȘTE cu o noua trasă, în relaţia Bucureşti Obor – Feteşti, cu plecare din staţia Bucureşti Obor la ora 06.14 şi sosire în staţia Feteşti la ora 09.52;
5.      În zilele de 11, 12 şi 13 decembrie 2008 trasa trenului 8016, în relaţia Feteşti – Mogoşoaia – Bucureşti Nord, SE ANULEAZĂ‚ ȘI SE ÎNLOCUIEȘTE cu o nouă trasă, în relaţia Feteşti – Bucureşti Obor, cu plecare din staţia Feteşti la ora 16.51 şi sosire în staţia Bucureşti Obor la ora 20.53;
6.       În zilele de 11, 12 şi 13 decembrie 2008 trenurile 8013, 8031 şi 8081/8084 vor pleca din staţia Bucureşti Obor astfel:
– 8013 pleacă la ora 13,21 (în loc de ora 12.55)
– 8031 pleacă la ora 10,34 (în loc de ora 10.08)
– 8081/8084 pleacă la ora 8,28 (în loc de ora 8.00)
7.       În zilele de 11, 12 şi 13 decembrie 2008 trenurile 8014, 8032 şi 8082/8083 vor sosi în staţia Bucureşti Obor astfel:
– 8014 la ora 16,42 (în loc de ora 17.10)
– 8032 la ora 7,17 (în loc de ora 7.53)
– 8082/8083 la ora 7,02 (în loc de ora 7.33)
 

Vă reamintim că din 14 decembrie 2008 intră în vigoare noul mers de tren, valabil pe periada 2008/2009.

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content