Nr. 1/2/248/08.12.2008
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că în această dimineaţă, la ora 6.48, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pe linia CF Petroşani – Simeria, între staţiile Băniţa – Merişor – Crivadia – Banu Mare – Pui, mai mulţi copaci s-au prăbuşit peste calea ferată, fapt care a provocat întreruperea alimentării cu energie electrică a liniei de contact şi închiderea gabaritului până la eliberarea liniei.
Circulaţia feroviară a fost oprită în intervalul 6:48 – 8:33, între staţiile Băniţa şi Crivadia, trenul Acc 1821 care circula de la Bucureşti la Arad, înregistrând aproximativ 130 min. de întârziere.
De asemenea, începând cu ora 10:10, circulaţia feroviară este oprită între staţiile Merişor şi Pui, din cauza copacilor cazuţi în gabaritul liniei. Trenuri afectate sunt: Acc 1821 (Bucureşti – Arad) şi P 2702 (Simeria – Petroşani).
CFR SA îi asigură pe călători că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au ca principal scop eliberarea gabaritului şi redeschiderea traficului în cel mai scurt timp şi în condiţii de deplină siguranţă.
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară informaţii despre întârzierile care se înregistrează în graficul trenurilor aflate în circulaţie.