COMUNICAT DE PRESĂ‚ 24.01.2011

 

Nr. 1/2/30/24.01.2011
 
COMUNICAT DE PRESĂ‚
24.01.2011
 
Compania Natională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că traficul feroviar între Cluj şi Huedin a fost întrerupt în intervalul orar 13.10 – 14.15, pe firul I de circulaţie, după ce locomotiva trenul Acc 1834 a lovit un autoturism la trecerea la nivel cu calea ferată dotată cu semnale acustice şi luminoase, situată la intrarea în staţia CF Mera.
În urma impactului pasagera care ocupa locul din dreapta a fost rănită, iar locomotiva trenului a fost avariată.Trenul Acc 1834, care circulă pe relaţia Timişoara Nord – Iaşi, a fost retras în staţia Baciu, unde a primit locomotivă de ajutor, reluându-şi traficul cu o întârziere de 65 de minute. Menţionăm că circulaţia feroviară nu a fost întreruptă, celelalte garniturii circulând în condiţii de siguranţă pe firul II.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat, şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au avut ca principal scop reluarea traficuluipe firul I în condiţii de deplină siguranţă.
Șef birou,
Oana Brânzan
Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content