COMUNICAT DE PRESĂ‚ 25.05.2008

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că la ora 12.45 circulaţia feroviară între staţiile Salva – Coşbuc a fost redeschisă cu restricţie de viteză de 15km/h pe porţiunea afectată.

Vă reamintim că traficul feroviar în această zonă a fost închis la ora 3:55, când din cauza căderii masive de stânci, buşteni şi pietriş peste linia de cale ferată primele două vagoane ale trenului accelerat 1643, care se deplasa pe relaţia Bucureşti – Sighet, au deraiat de câte un boghiu.
Menţionăm faptul că în continuare se desfăşoară lucrări de consolidare pe această porţiune de linie, fără a fi însă afectată circulaţia trenurilor.
Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content