COMUNICAT DE PRESĂ‚ 26.11.2008

Timp de lectură: 2 minute

Nr. 1/2/244/26.11.2008

 
 

      Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că începând cu ora 14.50 a fost reluată circulaţia feroviară între Vatra Dornei şi Ilva Mică.

      Trenurile şi-au reluat traseele normale, fiind însă remorcate cu locomotive diesel, şi vor circula cu restricţie de viteză de 30 km/h în zonele afectate de condiţiile meteo nefavorabile.

      Vă reamintim că ieri 25.11.2008, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, mai mulţi copaci au căzut în gabaritul liniei CF Floreni – Grădiniţa – Lunca Ilvei, în mai multe zone şi la intervale orare diferite. Din această cauză, începând cu ora 22:25, circulaţia trenurilor a fost închisă între staţiile Vatra Dornei şi Ilva Mica. Pentru eliberarea gabaritului, s-a intervenit cu utilaje din dotare şi cu salariaţi feroviari de la secţiile de linii şi instalaţii.

      Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară informaţii despre posibilele întârzieri care s-ar putea înregistra în mersul trenurilor aflate în circulaţie.

      Mulţumim călătorilor pentru înţelegere şi îi asigurăm că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au avut ca principal scop redeschiderea traficului în cel mai scurt timp şi desfăşurarea circulaţiei feroviare în condiţii de deplină siguranţă. 
 

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content