BIROUL DE PRESĂ‚, INFORMAŢII ȘI RELAŢII CU PUBLICUL
Nr:1/2/388/29.11.2012
COMUNICAT DE PRESĂ‚
CFR SA a încheiat cu BERD acordul de împrumut în valoare de 175 mil euro pentru
refinanţarea în tranşe a împrumutului-punte acordat de MFP
Bucureşti, 29 noiembrie 2012
Compania Natională de Căi Ferate “CFR” SA şi Banca Europeană pentru
Reconstrucţie si Dezvoltare (BERD) au semnat joi, 28 noiembrie 2012, la sediul
Ministerului Finanţelor Publice (MFP), acordul de împrumut în valoare de 175 milioane
de euro, care va fi utilizat de CFR SA pentru refinanţarea în tranşe a împrumutului-
punte acordat de MFP, conform OG 25/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
Acordul de împrumut a fost contractat în contextul anagajamentelor asumate de Guvernul
României, prin Scrisoarea de Intenţie cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) din septembrie
2012, respectiv echilibrarea situaţiei economico-financiare a CNCF CFR SA, prin luarea unor
măsuri care vizează achitarea obligaţiilor restante de plată către operatorii economici furnizori
de energie, înregistrate în contabilitatea companiei la data de 31.03.2012, prin acordarea unui
împrumut-punte din Trezorerie.
La ceremonia de semnare a Acordului de Împrumut (garantat 100% de stat), au participat
reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice (MFP), Ministerului Transporturilor şi
Infrastructurii (MTI), Băncii Europene pentru Reconstrucţie si Dezvoltare (BERD) şi ai
Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura
feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a
persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice,
eficiente şi de siguranţă.