25 februarie 2026 – ATRIBUIREA CONTRACTULUI PENTRU PROIECTAREA ȘI EXECUȚIA LUCRĂRILOR DE REABILITARE A PODULUI KM 0+522

Timp de lectură: 3 minute

Serviciul AGA, CA și mass-media                                                   Tel. CFR: 021.319.95.39/122312/122905/122372

Nr.1/6/S/105/25.02.2026                                                                    Tel./Fax:  021.319.70.80

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

ATRIBUIREA CONTRACTULUI PENTRU PROIECTAREA ȘI EXECUȚIA LUCRĂRILOR DE REABILITARE A PODULUI KM 0+522, PE LINIA DE CALE FERATĂ DĂRMĂNEȘTI – VICȘANI – FRONTIERĂ – ETAPA 1, LOT 2

București, 25 februarie 2026

 

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează opinia publică și partenerii instituționali cu privire la finalizarea procedurii de achiziție sectorială pentru atribuirea contractului având ca obiect Proiectarea și Execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții ”Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmănești – Vicșani – Frontieră – Etapa 1” – Lot 2 – Lucrări de reabilitare Pod km 0+522, publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice prin anunțul de participare nr. CN1086777/24.10.2025 și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu nr. 704583-2025 din 24.10.2025.

 

Proiectul face parte din programul de modernizare a infrastructurii feroviare situate pe linia Dărmănești – Vicșani – Frontieră, componentă a rețelei transeuropene de transport TEN-T, care asigură conexiuni feroviare internaționale importante pe direcțiile coridoarelor Rin–Dunăre și Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee. Investiția vizează reabilitarea podului feroviar situat la km 0+522, peste râul Suceava, în stația Dornești, pe direcția Dornești – Rădăuți, contribuind la menținerea parametrilor de siguranță și exploatare ai infrastructurii feroviare.

 

Lucrările prevăzute în cadrul contractului au în vedere consolidarea infrastructurii existente prin realizarea unor sisteme de micro-piloți și elemente din beton armat menite să crească capacitatea portantă a podului, precum și înlocuirea suprastructurii metalice cu una nouă, adaptată cerințelor actuale de exploatare feroviară. De asemenea, vor fi realizate lucrări de refacere a căii ferate pe pod, modernizarea elementelor de siguranță și a acceselor, precum și lucrări de protecție a malurilor și de drenaj, toate acestea contribuind la creșterea durabilității și fiabilității construcției.

 

Valoarea estimată a contractului este de 42.432.044,21 lei, fără TVA, iar valoarea totală estimată, inclusiv posibilitatea achiziționării ulterioare de lucrări și servicii similare, se situează în intervalul 42.432.044,21 lei – 50.310.121,21 lei, fără TVA. Criteriul de atribuire aplicat a fost cel mai bun raport calitate-preț, evaluarea ofertei fiind realizată atât pe baza componentei financiare, cu o pondere de 40%, cât și a componentei tehnice, cu o pondere de 60%, incluzând metodologia de execuție, experiența personalului-cheie și perioada de garanție a lucrărilor.

 

În urma evaluării ofertei depuse, contractul a fost atribuit asocierii formate din EUROPAN PROD S.A. – lider de asociere, CONFER GROUP S.R.L. și PRO AMI’S CONSULTING S.R.L., a cărei ofertă, în valoare de 41.999.299,47 lei fără TVA, a obținut punctajul maxim de 100 de puncte.

 

Contractul are o durată totală de 140 de luni (din care perioada de garanție acordată lucrării este de  120 de luni), incluzând perioada de proiectare, execuția lucrărilor, perioada de garanție și etapele de recepție finală.

 

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. subliniază că implementarea acestui proiect va contribui la îmbunătățirea condițiilor de exploatare a infrastructurii feroviare pe relația Dărmănești – Vicșani – Frontieră, la creșterea siguranței circulației și la asigurarea continuității traficului feroviar internațional în zona de nord-est a României.

 

Prin realizarea acestor investiții, Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. își reafirmă angajamentul constant pentru modernizarea infrastructurii feroviare, creșterea nivelului de siguranță a circulației și furnizarea unor servicii de transport feroviar eficiente, în beneficiul călătorilor, operatorilor feroviari și al economiei naționale.

 

Serviciul AGA, CA și mass-media

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content