ePetiția – TRANSMITEREA UNEI PETIȚII ÎN TEMEIUL ORDONANȚEI GUVERNULUI NR. 27/2002

În temeiul Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare, pot fi adresate petiții companiilor și societăților naționale, printre care se numără și Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA. Potrivit art. 2 al ordonanței, prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, transmisă de un cetățean sau o organizație legal constituită.

CFR SA, în calitate de Manager al Infrastructurii Feroviare din România, are ca obiect de activitate administrarea, întreținerea, exploatarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare publice, precum și a unor componente ale infrastructurii feroviare private. Menționăm că CFR SA nu este operator de transport feroviar de călători sau de marfă.

Petițiile adresate companiei sunt înregistrate și soluționate cu respectarea prevederilor legale aplicabile. Conform art. 8 alin. (1), termenul de răspuns este de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării petiției. Dacă aspectele sesizate necesită o analiză suplimentară, termenul poate fi prelungit o singură dată, cu cel mult 15 zile, potrivit art. 9, cu informarea prealabilă a petentului.

În situația în care petiția transmisă nu intră în sfera de competență a CFR SA, aceasta va fi redirecționată, în termen de 5 zile lucrătoare, către instituția sau entitatea competentă, în conformitate cu art. 6¹, iar petentul va fi notificat.

Totodată, conform art. 7, petițiile anonime sau cele care nu conțin datele de identificare ale petentului nu se iau în considerare și se clasează.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA asigură tratarea cu profesionalism și responsabilitate a tuturor petițiilor primite, în limitele competențelor sale legale, în conformitate cu reglementările în vigoare.

Toate câmpurile marcate (*) sunt obligatorii.

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content