FORMULAR PENTRU SESIZAREA ANONIMĂ A PROBLEMELOR DIN INFRASTRUCTURA FEROVIARĂ

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. pune la dispoziția publicului prezentul formular destinat semnalării, în mod anonim, a eventualelor probleme constatate la nivelul infrastructurii feroviare (de exemplu: degradări, defecțiuni, obstacole apărute pe calea ferată, alte situații care pot afecta siguranța circulației feroviare).
Formularul are un caracter strict informativ și nu constituie o petiție, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu art. 7 alin. (1) din actul normativ menționat, petițiile anonime sau cele care nu conțin datele de identificare ale petiționarului nu se iau în considerare și se clasează. Astfel, sesizările transmise prin intermediul acestui formular nu generează obligația legală de soluționare și nu fac obiectul unui răspuns oficial din partea CFR S.A.
Cu toate acestea, conținutul acestor sesizări poate fi analizat orientativ, în scopul identificării rapide a unor situații ce pot necesita intervenție.
Utilizarea formularului este permisă și în cazul sesizărilor anonime privind hărțuirea, conform excepțiilor legale aplicabile
CFR S.A. manifestă o abordare deschisă și responsabilă față de orice sesizare care vizează cazuri de hărțuire pe criteriu de sex sau hărțuire morală, inclusiv în situațiile în care autorul sesizării rămâne anonim. În conformitate cu art. 7 alin. (2)–(4) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, astfel de sesizări pot fi analizate oficial, chiar și în lipsa datelor de identificare ale persoanei care le transmite.
CFR S.A. se angajează să trateze cu confidențialitate, imparțialitate și seriozitate toate informațiile primite. Sesizările de acest tip sunt evaluate de persoana desemnată sau, după caz, de comisia competentă, în conformitate cu metodologia privind prevenirea și combaterea hărțuirii, aprobată prin hotărâre a Guvernului.
În situația în care, în urma analizei, sesizarea indică fapte ce pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni (cum ar fi hărțuirea sexuală, agresiunea sexuală sau folosirea abuzivă a funcției în scop sexual), CFR S.A. are obligația legală de a informa de îndată organele de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală.

Toate câmpurile marcate (*) sunt obligatorii.

Instrucțiuni: Vă rugăm NU completați câmpurile cu date de identificare (ex. nume, prenume, email, telefon, adresa etc.).
Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content