Precizare CFR SA – 29 octombrie 2011- accident gara Craiova

 

 

 

 

Referitor la informaţiile privind evenimentul feroviar din Gara Craiova, în urma căruia o femeie şi-a pierdut viaţa, informaţii incomplete transmise de unele canale media, Biroul de Presă al CFR SA face următoarea,

 

Precizare

 

Accidentul feroviar din gara Craiova, despre care s-a amintit în jurnalele din cursul acestei dimineţi, s-a întâmplat în ziua de 14 septembrie, a.c.. Persoana de sex feminin care şi-a pierdut viaţa s-a angajat în traversare liniilor de cale ferată printr-o zonă interzisă persoanelor străine de calea ferată şi a fost accidentată mortal de o locomotivă care efectua manevre tehnice, în capătul staţiei de călători Craiova, între liniile 3 şi 4.

Femeia accidentată mortal, nu numai că s-a angajat în traversarea liniilor de cale ferată printr-o zonă interzisă, dar nici nu a respectat semnalele acustice de avertizare, transmise de mecanicul locomotivei, care efectua operaţiuni tehnice.

Referitor la lucrările de reparaţii a peroanelor din gara Craiova, facem menţiunea că în acest an a fost finalizată etapa de proiectare, urmând că în cursul anului viitor să fie demarate lucrărire propriu-zise.

Reprezentanţii regionalei Craiova regretă pierderea suferită de familia victimei, decedată în urma acestui accident.

Considerăm că pentru a fi evitate astfel de accidente este obligatoriu să respectăm regulile de circulaţie sau de traversare a căii ferate, reguli care sunt stabilite legal prin indicatoarele amplasate în zona de acţiune feroviară.

 

 

 

Șef birou,

Oana Brânzan

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content