Referitor la apariţiile din mass-media din ultima perioadă cu privire la vânzarea unor terenuri, proprietate a companiei, în scopul achitării datoriilor restante pentru consumul de energie electrică, CNCF CFR SA vă informează următoarele:
- terenurile CFR SA din Bucuresti, Str.Lujerului, sector 6 (10 loturi în suprafaţă totală de 53486 mp), staţia Ploieşti Crâng (teren în suprafaţă de 2761 mp) şi Calea Giuleşti (2212,5 mp) au fost evaluate iniţial în luna iulie 2007. Reevaluarea s-a făcut în august 2008, prin hotărâre a Consiliului de Adminidtraţie, cu intenţia de a se valorifica prin vânzare, astfel încât CNCF CFR SA să plătească societăţilor furnizoare de energie electrică o parte din datoriile restante, până în 2008.
- evaluarea/reevaluarea este etapă obligatorie în orice proces de valorificare
- la licitaţiile organizate de CNCF CFR SA, prin Bursa Română de Mărfuri, în 2007 şi 2008, pentru vânzarea unor terenuri, nu s-a înscris nici o societate, fapt pentru care nici unul din terenurile menţionate nu au fost vândute .
- de la începutul acestui an, compania nu a demarat niciun demers în vederea valorificării (vinderii) terenurilor respective.