7 februarie 2024 – Circulație feroviară oprită temporar între stațiile Grădinița și Coșna

SERVICIUL COMUNICARE MASS-MEDIA…………………………………Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

Nr.1/5/113/07.02.2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Circulație feroviară oprită temporar între stațiile Grădinița și Coșna

București, 7 februarie 2024

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit la această oră între stațiile Grădinița și Coșna (linia CF Ilva Mică – Vatra Dornei), unde se intervine cu o drezină pantograf pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe linia de cale ferată.

Personalul de specialitate al Regionalei CF Iași intervine la această oră cu drezina pantpograf și cu personal de specialitate pentru tăierea și îndepărtarea unui copac prăbușit pe linia de cale ferată, între stațiile Grădinița și Coșna (linie simplă), la km 53+000.

Până la finalizarea intervențiilor și retragerea drezinei pantograf din linie curentă, trenul de călători IR 1832 (Cluj Napoca – Galați) este oprit temporar, de la ora 13.13, în stația Grădinița.

Adresăm scuzele necesare călătorilor și îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Iași depune toate eforturile pentru redeschiderea liniei și reluarea circulației în cel mai scurt timp.

.………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content