8 mai 2024 – Modernizare treceri la nivel cu calea ferată situate pe linia CF Buzău – Făurei – Brăila, la intersecție cu DN 2B

Timp de lectură: 3 minute

SERVICIUL COMUNICARE MASS-MEDIA…………………………………Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

Nr.1/5/396/08.05.2024

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Modernizare treceri la nivel cu calea ferată situate pe linia CF Buzău – Făurei – Brăila,

la intersecție cu DN 2B

Bucureşti, 8 mai 2024

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în perioada 8 – 20 mai 2024 se execută lucrări de modernizare la două treceri la nivel cu calea ferată, situate pe linia CF Buzău – Făurei – Brăila, la intersecție cu DN 2B, în localitățile Găiseanca și Bâlhacu, lucrări care impun devierea traficului rutier pe rute ocolitoare.

Sucursala Regională de Căi Ferate Galați (SRCF Galați) desfășoară începând de astăzi, 8 mai 2024, zilnic în intervalul orar 0800– 1600, lucrări de modernizare la trecerile la nivel cu calea ferată situate pe linia de cale ferată Buzău – Făurei – Brăila, la km CF 155+836, intersecție cu DN 2B, la km 32+185, în dreptul localității Bâlhacu, respectiv km CF 172+294, intersecție cu DN 2B, la km 50+237, în dreptul localității Găiseanca.

În cadrul lucrărilor de modernizare a trecerilor la nivel cu calea ferată care intersectează DN 2B, în dreptul localităților Bâlhacu și Găiseanca, se va refacere complet zona carosabilă, prin demontarea dalelor vechi de beton și montarea de dale elastice, iar pentru siguranța traficului rutier și feroviar în zona pasajului se vor dubla semibarierele automate.

Astfel, în perioada 8 – 17 mai 2024, pentru asigurarea frontului de lucru la TN de km 155+836, intersecția liniei CF Buzău – Făurei cu DN 2B la km 32+185, în dreptul localității Bâlhacu, traficul feroviar se va desfășura alternativ pe câte un fir de circulație, între stațiile Cilibia – CA Rosetti, iar traficul rutier va fi deviat timp de 10 zile, atât ziua, cât și noaptea, pe ruta DN 2B, km 27+660 – DJ 203I Cilibia – Caragele, DJ 214A Caragele – Luciu – Largu – Rușețu – DJ203N Rușețu – Surdila Greci – DN2B, km 42+850.

În perioada 8 – 20 mai 2024, pentru desfășurarea lucrărilor la TN de km 172+294, intersecția liniei CF Făurei – Brăila cu DN 2B la km 50+237, în dreptul localității Găiseanca, traficul feroviar se va trasa alternativ pe câte un fir de circulație, între stațiile Făurei – Dedulești, iar traficul rutier va fi deviat timp de 13 zile, atât ziua, cât și noaptea, pe ruta DN 2B, km 50+237 – DJ 203S – DJ 203 (localitatea Făurei) – DN 2B.

Rugăm conducătorii auto să respecte restricțiile instituite și semnalizarea rutieră temporară, iar călătorilor le adresăm scuze pentru întârzierile de 10 – 20 de minute care se vor înregistra în graficul de circulație pe tronsonul CF Buzău – Făurei – Brăila, unde trenurile vor circula alternativ pe câte un fir, în perioada lucrărilor de modernizare la cele două treceri la nivel cu calea ferată.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content