COMUNICAT DE PRESĂ 07.07.2015

Timp de lectură: 2 minute

DIRECŢIA RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI MASS-MEDIA

Serviciul Relaţii Mass-Media…………………………………………………………………….Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

Nr: 7/3/246/07.07.2015

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Circulaţia pe calea ferată se desfăşoară în condiţii de vreme caniculară

 

 

Bucureşti, 07 iulie 2015

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că în zilele de 7 şi 8 iulie a.c., din cauza temperaturilor ridicate care se vor înregistra în aer şi implicit la nivelul solului, conform avertizării Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor, în anumite intervale de timp, pentru desfăşurarea traficului în condiţii de siguranţă.

 

Reducerea vitezei de circulaţie în condiţii de vreme caniculară reprezintă una dintre principalele măsuri aplicate de orice sistem feroviar, în vederea derulării traficului în condiţii de siguranţă în zonele aflate sub avertizare de vreme caniculară.

 

Judeţele unde se va aplica această măsură sunt Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare unde au fost anunţate temperaturi de peste de 38-39 de grade, Bucureşti şi alte 32 de judeţe unde se vor înregistra temperaturi de 35-37 de grade şi disconfort termic accentuat.

 

Măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale este obligatorie pentu siguranţa traficului feroviar şi, de asemensea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată. Este important de menţionat că în perioada de caniculă temperaturile înregistrate la nivelul şinei depăşesc 50-55 de grade C.

 

În astfel de perioade caniculare, personalul de întreţinere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară (însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină etc.) iar, în timpul zilei, viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă se reduce cu 20-30 km/h faţă de viteza normală de circulaţie, pe durate bine determinate, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

 

Recomandăm publicului călător ca, în perioada de valabilitate a avertizării meteo pentru temperaturi ridicate, înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA va impune toate măsurile necesare pentru desfăşurarea traficului în condiţii de siguranţă în această perioadă.

.………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content