COMUNICAT DE PRESĂ‚ 20.11.2008

Timp de lectură: 2 minute

Nr. 1/2/237/20.11.2008
 

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că în data de 20.11.2008, în jurul orei 2:58, două vagoane (vagoanele 7 şi 8 de la locomotivă) din compunerea trenului de marfă 59480, care circula pe linia neinteroperabilă Dorobanţu – Medgidia – Romcim, s-au răsturnat de pe podul care traversează canalul Dunăre Marea Neagră pe linia Feteşti – Constanţa.

      În acest moment, din cauza blocării gabaritului liniei Feteşti – Constanţa traficul feroviar este închis pe ambele fire de circulaţie, spre şi dinspre Constanţa.

      Menţionăm că trenul 59480 aparţine operatorului de transport feroviar privat UNIFERTRANS şi transporta calcar. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime.

      La faţa locului s-au deplasat comisiile de cercetare ale CFR SA şi ale AFER, precum şi echipele de intervenţie ale districtelor de linii şi instalaţii din cadrul Regionalei CF Constanţa care, cu ajutorul mijloacelor de intervenţie (macara de 125 tone şi drezine pantograf), încearcă să elibereze gabaritul astfel încât traficul feroviar să poată fi reluat în cel mai scurt timp.

      Până la redeschiderea circulaţiei, călătorii vor beneficia de transbordare auto între staţiile Dorobanţu şi Medgidia, iar din aceste staţii s-au format două garnituri speciale pentru destinaţiile Constanţa sau Bucureşti.

      În urma acestui incident a fost afectată infrastructura feroviară.

      Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei de la Constanţa şi de la Bucureşti să solicite informaţii despre întârzirile acumulate în parcurs în staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi Constanţa.

      Mulţumim călătorilor pentru înţelegere şi îi asigurăm că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au ca principal scop redeschiderea traficului în cel mai scurt timp şi desfăşurarea circulaţiei feroviare în condiţii de deplină siguranţă.

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content