SERVICIUL COMUNICARE
Nr.1/2/ 263/29.07.2013
COMUNICAT DE PRESĂ‚ 29.07.2013
COMUNICAT DE PRESĂ‚
Introducere limitări de viteză în perioada de caniculă
Bucureşti, 29 iulie 2013
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că luni 29 iulie, din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează în aer şi implicit la nivelul solului, au fost introduse limitări de viteză în circulaţia trenurilor pe mai multe secţii de circulaţie de pe raza celor 8 regionale de cale ferată: Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi, Constanţa.
Menţionăm că începând cu ora 12.00, din cauza temperaturilor ridicate înregistrate în şină, pe anumite secţii de cale ferată, viteza de circulaţie a trenurilor de marfă şi de călători s-a redus cu 50-70 km/h faţă de viteza normală. Această măsură este necesară în perioadele caniculare pentru ca traficul feroviar să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
Prin aplicarea acestei măsuri obligatorii în perioadele caniculare se vor înregistra întârzieri la destinaţie, în medie, de 15-20 de minute/tren, funcţie de traseul trenului din graficul de circulaţie. Întârzieri mai mari, de până la 50-60 de minute/tren, se vor înregistra la trenurile de lung parcurs care tranzitează mai multe judeţe afectate de temperaturile ridicate.
Măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale este o măsură obligatorie pentu siguranţa traficului feroviar şi, de asemensea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată. Este important de menţionat că în perioada de caniculă temperaturile înregistrate în şină depăşesc 50 de grade C.
În perioadele caniculare, personalul de întreţinere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară (însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină etc.) iar, în timpul zilei, viteza de circulaţie a trenurilor de marfă şi de călători se reduce cu 50-70 km/h faţă de viteza normală de circulaţie, până când temperatura din şină scade sub valoarea temperaturii înregistrate la ora introducerii restricţiilor de viteză, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.
Înainte de efectuarea călătoriei, recomandăm publicului călător să solicite informaţii despre întârzierile înregistrate în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA cere scuze pasagerilor pentru întârzierile înregistrate în traficul feroviar, şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse au ca principal scop desfăşurarea traficului în condiţii de siguranţă.