Coridoare de marfă

Coridoare feroviare de marfă

În scopul consolidării poziției căilor ferate față de celelalte moduri de transport Comisia Europeană a adoptat în data de 22 septembrie 2010 Regulamentul (UE) nr. 913/2010 privind rețeaua feroviară europeană pentru un transport de marfă competitiv, prin care se instituie la nivelul UE o rețea de coridoare feroviare de marfă (RFC). Lista acestor coridoare, anexă la Regulamentul (UE) nr. 913/2010 a fost actualizată prin Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF). În acest context, România este traversată de două coridoare feroviare de marfă: „Orient/Est-mediteraneean” (RFC OEM) și „Rin – Dunăre” (RFC RD).

Structurile de coordonare și conducere operativă ale unui coridor feroviar de marfă sunt Comitetul Executiv, format din reprezentanții ministerelor de transport și Consiliul de Administrație (CA), alcătuit din reprezentanții administratorilor de infrastructură feroviară de pe ruta Coridorului.

Consiliul de administrație decide constituirea structurilor sale organizatorice, resursele și personalul necesar, monitorizează activitatea grupurilor de lucru și a ghișeului unic de coridor-C-OSS, stabilește proceduri de coordonare a gestionării traficului, aprobă documentul cu informații despre coridor, monitorizează performanța serviciilor oferite și nivelul de satisfacție a utilizatorilor de coridor.

Grupurile de lucru al căror scop este armonizarea punctelor de vedere ale administratorilor de infrastructură feroviară în ceea ce privește circulația trenurilor de marfă pe coridor, precum și furnizarea de date caracteristice rețelelor, sunt următoarele:
–     Managementul Traficului,
–     Ghișeu unic de coridor
–     Interoperabilitate,
–     Dezvoltarea Infrastructurii
–     Marketing
–     grupuri consultative RAG/TAG: al operatorilor de transport feroviari și al deținătorilor de terminale.

Coridorul Feroviar de Marfă RFC OEM https://www.rfc7.eu/

RFC OEM are traseul Hamburg – Praga – Viena/Bratislava – Budapesta – București – Constanța /– Vidin – Sofia – Salonic – Atena – Patras și este operațional (oferă trase pentru trenuri internaționale de marfă în regim de ghișeu unic de coridor) din noiembrie 2013.

Reprezentantul „CFR” S.A. în Consiliul de Administraţie al RFC OEM deține și funcția de Vice-președinte al acestuia.

Coridorul Feroviar de Marfă RFC RD https://rfc-rhine-danube.eu/


Activitatea RFC RD având traseul Strasbourg –München/Nürnberg – Praga/Viena/Bratislava – Budapesta –Arad –Brașov/Craiova – București – Constanța a început oficial în data de 12 octombrie 2020 când ghișeul unic de coridor a publicat Rezerva de Capacitate pentru Mersul de Tren 2021 în sistemul de coordonare trase.

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content