BIROUL DE PRESĂ‚, INFORMAŢII ȘI RELAŢII CU PUBLICUL
COMUNICAT DE PRESĂ‚
9 decembrie 2011
Compania Natională de Căi Ferate “CFR” SA a semnat astăzi, 9 decembrie 2011, 7 contracte în valoare totală de 216 M EUR, pentru modernizarea infrastructurii feroviare.
Contractele semnate astăzi, 9 decembrie, la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii:
Execuţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii pe tronsonul Vinţu de Jos – Coşlariu – 35,4 km (secţiunea 3 Coşlariu – Simeria de pe Coridorul IV), contract semnat cu firma IMPRESSA PIZZAROTTI&C.S.p.A. Valoarea contractului este de 176.183.053 EUR. Sursa de finanţare este asigurată de Comisia Europeană (85%), prin Fondul de Coeziune, şi de Guvernul României (15 %), cu fonduri de la bugetul de stat. Perioada de execuţie: 2011-2014.
Reabilitare tuneluri de cale ferată aflate pe raza Centrelor de Reparaţii, Exploatare şi Întreţinere Regionale Braşov şi Timişoara, contract semnat cu consorţiul de firme Swietelsky CF SRL – SOPMET SA – DAFORA SA. Valoarea totală a contractului este de 4,9 M EUR. Sursa de finanţare este asigurată de Comisia Europeană, cu fonduri nerambursabile, în proporţie de 69.25% şi de Guvernul României, cu fonduri de la bugetul de stat, în proporţie de 30.75%; Contractul prevede lucrări de reabilitare a 5 tuneluri de cale ferată aflate pe raza Centrelor de Reparaţii, Exploatare şi Întreţinere Regionale Braşov (lotul I – 3 tuneluri) şi Timişoara (lotul II – 2 tuneluri)
Modernizarea a 5 staţii CF (Brăila, Piatra Neamţ, Sf. Gheorghe, Vaslui, Piteşti). Sursa de finanţare este asigurată de Comisia Europeană, cu fonduri nerambursabile, în proporţie de 69.25% şi de Guvernul României, cu fonduri de la bugetul de stat, în proporţie de 30.75%.
Modernizarea staţiei CF Brăila, contract atribuit prin licitaţie deschisă internaţională asocierii de firme SC ARCADA COMPANY SA – LEONHARD WEISS RO SRL – SC ISAFT LITORAL SRL, lider fiind SC ARCADA COMPANY SA.. Valoarea totală a contractului este de 7.604.841 EUR. Perioada de execuţie a lucrărilor este de 1 an şi 5 luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, la care se adaugă perioada de garanţie de 2 ani, după finalizarea lucrărilor.
Modernizarea staţiei CF Piatra Neamţ, contract atribuit prin licitaţie deschisă internaţională asocierii de firme SC CONFER GROUP SRL – SC WIEBE ROMÂNIA SRL – SC RADARIA SRL, lider fiind SC CONFER GROUP SRL. Valoarea totală a contractului este de 4.701.078 EUR. Perioada de execuţie a lucrărilor este de 1 an şi 5 luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, la care se adaugă perioada de garanţie de 2 ani, după finalizarea lucrărilor.
Modernizarea staţiei CF Sf. Gheorghe, contract atribuit prin licitaţie deschisă internaţională asocierii de firme SC CONFER GROUP SRL – SC WIEBE ROMÂNIA SRL – SC RADARIA SRL, lider fiind SC CONFER GROUP SRL. Valoarea totală a contractului este de 5.973.462 EUR. Perioada de execuţie a lucrărilor este de 1 an şi 5 luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, la care se adaugă perioada de garanţie de 2 ani, după finalizarea lucrărilor.
Modernizarea staţiei CF Vaslui, contract atribuit prin licitaţie deschisă internaţională asocierii de firme SC ARCADA COMPANY SA – LEONHARD WIESS RO SRL – SC ISAFT LITORAL SRL, lider fiind SC ARCADA COMPANY SA.. Valoarea totală a contractului este de 5.050.387 EUR. Perioada de execuţie a lucrărilor este de 1 an şi 5 luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, la care se adaugă perioada de garanţie de 2 ani, după finalizarea lucrărilor.
Modernizarea staţiei CF Piteşti, contract atribuit prin licitaţie deschisă internaţională asocierii de firme SC Unicon SA – Leonard Wiess RO SRL, lider fiind SC Unicon SA. Valoarea totală a contractului este de 11.315.933 EUR. Perioada de execuţie a lucrărilor este de 2 ani şi 2 luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, la care se adaugă perioada de garanţie de 2 ani, după finalizarea lucrărilor.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA va asigura, prin lucrările de modernizare şi reabilitare demarate, alinierea infrastructurii feroviare din România la paramentri tehnici şi operaţionali de nivel european. Finalizarea cu succes a tuturor proiectelor de modernizare şi reabilitare înseamnă nu numai creşterea siguranţei circulaţiei pe calea ferată şi viteze sporite, dar şi asigurarea interoperabilităţii infrastructurii feroviare publice româneşti cu infrastructura şi sistemele de transport europene. Tototdată, se va simţi şi un impact pozitiv asupra dezvoltării economice pe plan regional, prin asigurarea unei legături directe şi rapide dintre întreprinderile locale şi antreprenorii care dispun de capital.
Biroul de Presă CFR SA