Serviciul Comunicare Mass-Media Tel/Fax: 021.311.70.80 Tel. CFR:.021.319.95.39/int. 122312/122905
Nr.1/5/666/18.08.2022
COMUNICAT DE PRESĂ
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA se implică active în operaționalizarea traficului de marfă în PORTUL CONSTANȚA
Bucureşti, 18 august 2022
Măsuri pe termen scurt – redeschiderea și redarea în exploatare a 99 de linii CF
În luna aprilie, prin Memorandum-ul nr. 13208/07.04.2022, au fost stabilitemăsurile de eficientizare a activității de transport feroviar de marfă din zona Portului Constanța (Constanța Port Zona A, Constanța Port Zona B și Constanța Port Mol V), și anume:
►Măsura 4.1– redeschiderea pentru circulație și manevră a unui număr de 35 linii, cu o lungime de 13,398 km închise în prezent din motive tehnice, și readucerea în regim normal de funcționare a unui număr de 75 aparate de cale.
►Măsura 4.2– redeschiderea pentru circulație și manevră a unui număr de 64 de linii, cu o lungime totală de 29,795 km, 7 treceri la nivel și 51 aparate de cale
Demersurile întreprinse de CFR SA în perioada aprilie – august 2022
- Prioritatea 1 (Măsura 4.1) – lucrări în execuție, ordin de începere emis pe 15 iunie 2022 – lucrări executate în procent de 50%
SRCF Constanța a demarat procedurile, conform prevederilor Legii Achizițiilor Publice, pentru negocierea, semnarea contractelor și emiterea pe 15 iunie 2022 a ordinelor de începerea lucrărilor de reparații pe 35 de linii (cu o lungime totală de 13,398 km) și 75 aparate de cale, prevăzute în PRIORITATEA 1 (Măsura 4.1)
Stadiulde execuție a lucrărilor: 51% pe Lotul I și 50 % Lotul II
Termen finalizare lucrări: noiembrie 2022
- Prioritatea 1I (Măsura 4.2) – lansată licitație pentru achiziție lucrări pe 22 iunie 2022
SRCF Constanța a lansat în data de 22 iunie 2022 licitația pentrulucrări de reparații pe 64 lini de cale ferată (29,795 km), 7 treceri la nivel și 51 aparate de cale, prevăzute în PRIORITATEA II (Măsura 4.2), termenul limită pentru depunerea ofertelor, pentru cele 3 loturi, a fost 25 iulie 2022.
Stadiul: în evaluare ofertele depuse pe cele 3 loturi.
Termen de evaluare 18.10.2022
Termen de execuție (după emiterea ordinului de începere): 180 zile
Măsuri pe termen lung – Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – finanțare din fonduri nerambursabile și Buget de Stat
CFR SA are înderulare proiectul de elaborare a Studiului de fezabilitate pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța, finanţatdin fonduri externe nerambursabile CEF şi de la Bugetul de Stat.
Scop:
▻identificarea soluției optime, din punct de vedere tehnic, operațional, economic, financiar, precum și din punct de vedere a impactului asupra mediului, pentru modernizarea liniilor și instalațiilor din Portul Constanța
▻creșterea accesibilității conexiunii feroviare a portului Constanța cu rețeaua centrală TEN-T și creșterea eficienței transportului feroviar de marfă pe Coridorul Rin-Dunăre cu impact direct în dezvoltarea iniţiativelor de afaceri şi de investiţii din regiunea Mării Negre.
Obiective:
▻ creșterea capacității de primire – expediere și de parcare(de la 230 km linii CF, la 272 km linii CF) în 8 stații de cale ferată incluse în proiect (6 stații care deservesc Portul Constanța și alte două stații – Valu lui Traian și Palas)
▻ electrificarea integrală a liniilor de primire – expediere șia liniilor din grupele de manevră/triajele de zonă.
▻ înlocuirea actualelor instalații de centralizare (centralizare electrodinamică – CED) cu instalații de centralizare noi (centralizare electronică – CE) și extinderea zonelor din stație incluse în instalațiile CE, ceea ce va avea un efect direct asupra reducerii timpilor de manevră între grupele de linii din stații (primire-expediere, grupa de manevră/triaj de zonă și liniile de încărcare-descărcare) și îmbunătățirii siguranței circulației;
▻ optimizarea accesului la liniile de încărcare – descărcare prin dublarea liniei acolo unde condițiile din teren permit sau montarea de diagonale suplimentare pentru a permite mișcări de manevră simultane
▻ conducerea activității de exploatare (circulație și manevră) din stațiile Constanța Port Zona A, Constanța Port Zona B, Constanța Port Mol V, Agigea Nord, Agigea Ecluză, Agigea Sud și Constanța Port Terminal Ferry Boat se va realiza de la Posturile centrale (PC), iar pentru zonele de manevră s-au prevăzut instalații de centralizare distincte, Posturi locale, subordonate PC.
▻ cele două zone Port Constanța Nord (Constanța Port Zona A, Constanța Port Zona B, Constanța Port Mol V) și Port Constanța Sud (Agigea Nord, Agigea Ecluză, Agigea Sud și Constanța Port Terminal Ferry Boat) sunt comandate și controlate din CMT amplasat în Centrul de Control Operațional (CCO) Constanța (investiție nouă)
▻ viteza maxima de proiectare pentru trenurile de marfă – 100 km/h
Stadiul elaborării SF: în luna septembrie estimăm obținerea Acordului de Mediu și aprobarea Studiului de fezabilitate final în CTE Regional, CTE Central, CTE interministerial
B. Riscuri privind preluarea infrastructurii feroviare de către CN APM SA
1. Conform prevederilor OUG 12/1998, Legea 202/2016 și OMTIC 232 din 2020, CNCF CFR SA este singurul administrator de infrastructură feroviară
2. CN APM Constanța SA nu deține autorizație de siguranță necesară pentru a deveni administrator de infrastructură
3. CN APM Constanța SA nu deține personal specializat pentru activitatea de exploatare (primiri – expedieri de trenuri și manevrarea vagoanelor)
Preluarea de către CN APM SA a activității de gestionare a infrastructurii de transport de servicii feroviare din Portul Constanța nu va conduce la existența unui singur administrator pentru infrastructurile de servicii, întrucât operatorii de exeploatare portuară (OEP), operatorii de transport feroviari (OTF), proprietarii de linii feroviare industriale (LFI) – 21 la număr, cu una sau mai multe LFI racordate din stațiile Constanța Port Zona A, Constanța Port Zona B, Constanța Port Mol V, Agigea Nord și Constanța Port Terminal FerryBoat -, vor oferi în continuare servicii conform Legii 202/2016, Anexa
- II, Pct. II (în terminale de mărfuri, infrastructuri de întreținere, alte infrastructuri tehnice, infrastructuri de alimentare cu combustibil).
- Din punct de vedere al activității de exploatare, stațiile de cale ferată din Portul Constanța reprezintă dispozitive feroviare integrate, care cuprind gupe de primire-expediere a trenurilor, grupe de manevră și acumulare a vagoanelor necesare pentru deservirea agenților economici care efectuează operațiuni de încărcare-descărcare și linii de încărcare–descărcare, pentru care personalul de specialitate al CFR SA asigură deservirea nediscriminatorie a operatorilor de transport feroviar.
- Fragmentarea dispozitivelor feroviare, prin atribuirea unor părți sau integral către CN APM SA Constanța, ținând cont de numărul mare de linii și aparate de cale/kilometri, impune alocarea de personal de specialitate de către aceasta, ceea ce ar conduce la introducerea unor ,,filtre suplimentare” în activitatea de circulație și manevră (ex. personalul CFR SA care conduce circulația va trebui să obțină în prelabil un consimțământ scris, sau prin instalațiile de siguranța circulației, din partea personalului CN APM SA pentru un tren/convoi de manevră, destinat grupei de linii administrată/gestionată de CN APM SA) cu efecte directe asupra deservirii eficiente a OEP (operatori de exploatare portuară).
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Şef Serviciu
Oana BRÂNZAN